Frații Petreuș, ”miracolul firesc” al Maramureșului

Cetera și zongora în mâinile lor prindeau viață. Spulberau liniștea. Tăiau în felii subțiri tristețea. Cântecele, din străvechiul Maramureș, trepidau în actualitate. Făcându-se de neuitat. Ne plimbăm azi din nou prin ”livada cu prieteni” a scriitorului Gheorghe Pârja. Și depănăm amintiri despre Frații Petreuș – ”un miracol firesc”, după cum îi caracterizează editorialistul de la ”Graiul Maramureșului”.

”I-am știut înainte de a-i cunoaște”

– O săptămână neagră se încheie, domnule Pârja. Putem atenua cu niște amintiri senine, măcar un pic, tristețea?
– Îmi aduc aminte de acum mulți ani, eram la un joc la șură prin Maramureș. Și am auzit strigătura: ”Până cântă Petreușii / Nu vă temeți, nu vin rușii”. Hai, Ramona, în spiritul acestei strigături, să vorbim despre Frații Petreuș! I-am știut înainte de a-i cunoaște. Eram elev la Liceul Pedagogic din Sighetu Marmației și aveam doi colegi din Glod. Petru Albu și Ion Tușnea. Obișnuiam de sărbători sau în vacanțe să mergem unii la alții o zi, două. Nu mai mult pentru că aveam de lucru acasă. Ne vizitam ca să cunoaștem satele de unde eram. De Albu și Tușnea mă lega o idee interesantă, ”recalculată” după multă vreme: proveneam din sate necolectivizate. Și aveam altă mentalitate. Pentru că veneam din sate netulburate. Cei doi îmi povesteau cu atâta patimă și orgoliu că sunt din satul în care s-au născut Frații Petreuș! Așa că într-o iarnă am mers la Glod. De la podul Slătiorii am pornit pe jos. Pe drum m-am întâlnit tocmai cu Ștefan Petreuș. Ducea gunoi pe câmp. M-a luat în sanie și m-a dus până la poarta lui Albu. Cu ideea că seara urma să ne întâlnim la el, la casa părintească.

”Cântați să pice toate blidele din cui!”

– Ce știți despre începuturile Fraților Petreuș?
– L-am cunoscut pe Pătru, tatăl Fraților Petreuș. De-al Codrenilor. Un om extraordinar de isteț. Constructor de viori. Și dacă tot construia viori, a învățat să și cânte. De aici pornirea copiilor să cânte. Dar și Nastaca, mama Fraților Petreuș, era o mare horitoare înainte să se mărite. Bătrânul Petreuș obișnuia să spună că, dacă nu ar fi cântat așa de frumos, nu ar fi luat-o de nevastă… Când copiii au mai crescut, tatăl îi lua cu el la nunți, să cânte și ei. Îmi amintesc o poveste. La o astfel de cântare, nuntașii l-au rugat pe bătrânul Petreuș să îi lase pe cei doi copii să cânte singuri: Ștefan s-a urcat cu vioara în picioare pe o laiță, Ion l-a urmat cu zongora. Ștefan avea vreo 15 ani, Ion 10. Cred că a fost prima ieșire în public a ceea ce mai apoi devenea fenomenul Frații Petreuș. La o altă nuntă, cei doi au fost îmbiați: ”Cântați să pice toate blidele din cui!” Ștefan s-a descălțat, a așezat arcușul între degetele de la piciorul drept și a început să cânte. Ion a întors zongora cu gâtul în jos și a înălțat-o deasupra capului. Cântau și făceau spectacol, iar oamenii erau fascinați.

”De ce au plecat Frații Petreuș din Maramureș?”

– Iar căminul cultural ornat de nuntă a fost schimbat încet-încet cu scene adevărate. Din țară și străinătate.
– Au intrat pe mâna specialiștilor. Aceștia au cântărit atent și din toate unghiurile harul celor doi. Ion avea o voce aparte, iar Ștefan, se știe, este un maestru al viorii. După cum era obiceiul timpului, au fost ”extrași” din comunitate și angajați la ansambluri folclorice. Primul a fost cel din Baia Mare. Parcursul lor nu a fost pavoazat doar cu flori… Au avut suficiente dificultăți de învins, de la invidii până la alte șicane. Îți povesteam episodul cu decanul care m-a întrebat când am ajuns la Facultatea de Ziaristică din București: ”De ce au plecat Frații Petreuș din Maramureș?”. Nu cunoșteam detaliile, dar știam că plecaseră la ansamblul din Satu Mare. Pe an ce trecea, Frații Petreuș au devenit un fenomen care prindea contur tot mai clar și sporea în personalitate. Erau chemați în turnee prin țară și peste hotare. Peste tot au dus cu bucurie mesajul folclorului maramureșean autentic. Asta i-a făcut să fie imediat remarcați și le-a adus aprecierea specialiștilor din România și nu numai. Un singur exemplu: în 1985 au fost decorați de ministrul Culturii din Franța cu ordinul de ”Cavaleri de onoare ai artei și literaturii populare”. Recunoașterea largă a talentului lor a determinat și ”trezirea” unor autohtoni de-ai noștri.

”Dorul de acasă era pansat de români cu cântece din Maramureș!”

– ”Pruncii din Maramureș”, cum le spuneați într-un articol, au cântat cu succes mare și dincolo de ”granițele” Maramureșului. Chiar și dincolo de granițele României.
– Doar două exemple. În 3 februarie 1973, de exemplu, au pornit în turneu prin Egipt și Sudan. Ion nota în jurnal: ”Am vizitat piramidele îmbrăcați în costume de Maramureș”. Au fost mai apoi ambasadori ai cântecului românesc în America și Canada. În jurnalul cu coperți albastre, de plastic, ca un caiet de școlar, Ion scria în 21 ianuarie 1987, când a pornit în turneul de trei luni: ”Nici nu îmi dau seama dacă America vine înspre noi sau noi mergem spre ea”. Au poposit la New York, au traversat fluviul Mississippi, au admirat cascada Niagara, au fost la Chicago și Hollywood. ”Peste 16.000 km”, scrie Ion în jurnal. Peste tot au fost primiți cu săli pline, brațe deschise și lacrimi în ochi: dorul de acasă era pansat de români cu cântece din Maramureș! Succesul a fost atât de mare încât Ambasada României în SUA i-a contactat pentru a prelungi turneul. Ion îmi povestea că au fost ispitiți să rămână, dar nu e loc de întors carul pe străzile din New York… Ei s-au născut sortiți să aducă bucuria pe lume și au răspândit peste tot cântecele Maramureșului. Frații Petreuș au cântat în peste 20 de țări.

Ștefan, Ioana și Ion
”S-au rupt la propriu ușile căminului cultural”

– Pomeneați mai devreme că oamenii erau fascinați de ei…
– … ești pe punctul să îmi adresezi o întrebare pe care și eu mi-am pus-o în repetate rânduri. Ce îi fascina pe spectatori? Erau atât de iubiți pe oriunde cântau! Au avut o priză teribilă la oameni! Îmi amintesc și acum de un spectacol cu Frații Petreuș la Desești. S-au rupt la propriu ușile căminului cultural ca să poată intra oamenii din sat în sala de spectacol! Eu, la rândul meu, am fost fascinat de muzica lor. Mai ales după ce a apărut pe plăci pe care le puteai savura în taina casei tale și le puteai asculta și reasculta. Dar am fost curios de ce erau fascinați maramureșenii de Frații Petreuș. Doar aveau la îndemână și ei horile la nunți și baluri. Dar oriunde mergeau să cânte în Maramureș, sălile erau arhipline. Am pus fenomenul pe seama stilului extrem de cald la Fraților Petreuș. Un stil al lor, mai altfel. Cu anii nu s-a pierdut nimic din farmecul lor, nu s-a diluat deloc autenticitatea muzicii pe care o cântau. Scena nu le-a schimbat nici maniera de a cânta, nici valoarea. Erau tot ei! Doar decorul s-a schimbat! Că au cântat la un joc la șură în Glod sau pe o scenă importantă din New York, ei tot ei au rămas. Cu discreția lor extraordinară. În plus, cred că era atractivă și ideea fraților de a cânta împreună. La început au fost Ștefan și Ion. Mai apoi li s-a alăturat și sora Ioana. Era mai mică decât Ștefan cu 12 ani și decât Ion cu 7.

Joc la șură, în Glod

– Poate și faptul că erau oameni simpli din Glod a avut priză la maramureșeni?
– Ai dreptate. Faptul că erau ”de-ai noștri” cred că a contat. Dar erau unii ”aleși” dintre ”ai noștri”. Pentru că au mai fost interpreți valoroși din Maramureș care, odată lansați, au alunecat în adaptări. Și tot așa au alunecat și în uitare. Dar uite că, la mai bine de jumătate de veac de la lansare, muzica Fraților Petreuș nu s-a erodat.

”Nu au fost bântuiți de mirajul gloriei”

– Spuneți că stilul nu li s-a schimbat odată cu dobândirea renumelui. Dar ei? Ei s-au schimbat?
– Ei nici atât. Eu i-am cunoscut acasă la ei, înainte să fie celebri. Le-am fost aproape și când deveniseră un fenomen. Nu s-au schimbat. Nu au fost bântuiți de mirajul gloriei. Au rămas debordant de sinceri și naturali chiar și după contactul cu lumea și cu ”domnii”. Mi-am amintit un episod cu ei. Veniseră dintr-un turneu în Bulgaria, eu eram student la București, stăteam în cămin. Au venit să dormă în camera mea de cămin. Era o zi oarecare din timpul săptămânii. Noi, ca maramureșenii care se adună laolaltă, ne-am apucat de cântat. Răsuna căminul! Și nu doar căminul… Nu a venit nimeni să ne bată la ușă că deranjăm. În zilele următoare mă opreau unii și alții prin cămin și îmi spuneau ce fain am horit!

– Acum, dacă ați pornit pe calea episoadelor cu Frații Petreuș, nu vă opriți.
– Îți mai spun unul, la care eu nu am fost martor, dar l-am avut pe Ion în postura de mărturisitor. La Ocna Șugatag joia era zi de târg. Feciorii și fetele veneau nu să se târguiască, dar să se cunoască. Pe atunci nu erau site-uri matrimoniale… Ion cu mare bucurie mi-a povestit cum s-a îndrăgostit de Irina din Sârbi. S-au văzut în târg și a urmat-o până acasă. I-a cunoscut familia. Aceasta l-a acceptat pe Ion. Cei doi nu s-au s-au căsătorit niciodată. Dar povestea cum Ion și-a lăsat glodenii în târg să urmeze fata frumoasă din Sârbi este de neuitat prin sinceritatea ei. Un adevărat scenariu maramureșean al îndrăgostirii!

”Am simțit nevoia să tezaurizez experiența comună cu ei”

– Vă simt emoționat povestind despre ei.
– Sunt un simbol pentru generația mea. Noi încă mai reacționăm la cântecele lor! Eu încă mai reacționez la cântecele lor. Am și avut o tentativă de a scrie o carte despre ei, rezultată din admirația mea sinceră și totală față de fenomenul pe care l-au reprezentat. Am simțit nevoia să tezaurizez experiența comună cu ei. Așa am început această carte. Am și publicat câteva capitole din ea. Ion mi-a dat acest caiet pe care îl am și acum. Jurnalul de care am pomenit mai devreme. Când casa din Glod va deveni muzeul familiei Petreuș îl voi dona pentru că acolo îi este locul. Cartea se construia cu temei. Eu scriam textul și în fiecare duminică Ion venea la Astoria și citea ce am scris. Mai pavoaza povestea cu mici detalii, dar imaginația mea coincidea perfect cu realitatea lui Ion. Moartea lui Ion, însă, m-a blocat. Și cartea a rămas în faza ei de început. Așa cum și Fundația Frații Petreuș, înființată la inițiativa marelui inventator Ștefan Marinca din Budești, a avut viață scurtă. S-a stins Ion, s-a stins și fundația.

”Ei veneau din firescul Maramureșului”

– Avea deja titlu cartea?
– Am intitulat-o ”Frații Petreuș, un miracol firesc”. Miracolul exista în sat. Nu trebuia inventat ca pe o rachetă supersonică! Exista în străfundurile Maramureșului. Doar trebuia întrupat. Și întruparea s-a chemat Frații Petreuș. Fiindcă tot încercam să deslușesc resorturile pentru care au fost atât de iubiți. Uite încă un posibil motiv: au fost extrem de cinstiți cu ei însiși. Au făcut mereu deosebirea între kitsch și folclorul adevărat. Kitsch-ul le suna imediat fals pentru că ei veneau din firescul Maramureșului! Au impus muzica Maramureșului în formă pură. La asta au reacționat oamenii! În sufletele maramureșenilor, Frații Petreuș vibrau. Și Frații Petreuș vibrau de ritmurile maramureșenilor. Au devenit indiscutabil un simbol al Maramureșului pentru că nu și-au schimbat atitudinea față de cântec. Nici vocal, nici instrumental. Au fost caracterizați de o consecvență care nu a obosit. Și azi cine vrea să cunoască felul autentic în care se cânta în Maramureș poate să îi asculte. Au luat cu mare respect valorile instrumentale de la ceterașii Maramureșului și le-au dus mai departe. Ion mărturisea cândva: ”Îmi pare rău că nu am putut să cunosc Maramureșul de acum 500 de ani, de acum 200 de ani sau măcar cum era în urmă cu 100 de ani. Știu că nu se poate să mă întorc în timp. Așa că mi-am luat cântectul drept călăuză. Așa m-am întors în vechimea acestui ținut.”

– Cine ascultă muzica lor ce învață despre Maramureș?
– Absolut toate profunzimile!

Ramona-Ioana Pop
Sursă foto: arhiva personală Gheorghe Pârja

CITEȘTE ȘI:
A pornit de la fusul cu țurgălăi și a imaginat utopia ”Olospolis”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.