Întrebare cumva retorică: cârcoteala face parte din felul de a fi al multora dintre noi? Ne-am calificat la Europeanul de anul viitor din Germania cu o națională care nu joacă seducător, care uneori se chinuie, dar care pune osul la treabă, se străduiește atât cât poate, cât îi permite plapuma tehnicii. Așa e ea, nu e naționala Angliei, a Franței, a Spaniei ori a Italiei. E o echipă cu limitele ei și trebuie luată ca atare.
După o calificare obținută fără întrângere – cel puțin înaintea ultimului meci, cel de mâine, cu Elveția – ar trebui să îi prețuim pe ”tricolori”, iar nu să ne apucăm să le dăm cu tifla, pe idei de genul ”lasă, băi, vedem noi ce faceți la Euro, că vă scot ăia din ghete!”. Am suferit în aceste preliminarii, ca suporteri, fiindcă naționala a jucat uneori prăfuit. Dar de aici până la drobul de sare e cale lungă. Orice suporter cu scaun la cap ar trebui să se bucure că mergem la un turneu final, iar nu să dea frâu liber cârcotelii. Chiar a ajuns atât de greu să ne mai și bucurăm?
Căutatul de pete-n soare chiar e un sport național, surclasează până și oina. De ce? Pentru că uneori ne place să ne credem altceva decât ceea ce suntem. Iar asta dincolo de domeniul fotbalului. Că mai suduim uneori naționala fiindcă joacă prost e de înțeles. Dar să nu ne bucurăm atunci când izbutește ceva bun e de neînțeles. Cârcotași de serviciu vor exista mereu. Treaba lor. Hai România!
PS: Doamnelor și domnilor care luați cumva în tărbacă această calificare la Euro 2024, era mai bine să stăm acasă?
Tiberiu Sabo
Sursa foto: FRF
CITEȘTE ȘI: Fotbal – naționala | Jos pălăria, România!
