După circa trei luni, azi s-a reluat Liga 3 de fotbal. Cu etapa 16, antepenultima a sezonului regular.

CS Minaur a jucat în deplasare la Lotus Băile Felix. Băimărenii s-au impus cu 4-2. Golurile maramureșenilor au fost înscrise de Chinde 2, Gondiu și Lazăr. Progresul Șomcuta Mare a pierdut cu 0-3 meciul disputat în deplasare la Someșul Dej. Club Atletic Oradea s-a impus azi cu 5-0 în fața celor de la Șimleu Silvaniei și își păstrează astfel avansul de două puncte față de CS Minaur, ocupanta locului 2. Someșul Dej rămâne pe 3, la patru puncte în spatele băimărenilor. În timp ce Lotus ocupă locul 4, la 9 puncte distanță de CS Minaur.

În etapa viitoare, penultima din sezonul regular, în Baia Mare vine liderul seriei 10, Club Atletic Oradea. la Șomcuta, în schimb, vine ultima clasată, Luceafărul. Meciurile se dispută în 19 martie, de la ora 15.00.

Sursă foto arhivă: CS Minaur Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.