După nici două luni de la instalarea sa la cârma echipei de Liga 3 CS Minaur, Francisc Dican pleacă la Politehnica Iași. Să fie lăsat să plece de la Baia Mare dacă este ofertat din SuperLigă a fost o condiție a venirii tehnicianului la CS Minaur. Dican a dus echipa din Baia Mare până în play-off-ul Cupei României. Și lasă CS Minaur pe locul 1 în Seria 10 a Ligii 3, după două victorii în două etape disputate.
Achim: ”Ușa pentru domnul Francisc Dican va fi mereu deschisă la echipa din Baia Mare”
”Francisc Dican este noul antrenor al echipei noastre! Tehnicianul în vârstă de 56 de ani, originar din Borșa, a preluat banca tehnică a formației noastre”, anunțau oficialii CS Minaur Baia Mare în 22 iulie.
Azi, la distanță de nici două luni, team manager-ul Florin Achim anunță despărțirea: ”Nu e o conferință fericită pentru mine. Domnul antrenor Francisc Dican are o ofertă de la prima ligă și, împreună cu dânsul, am luat această decizie de a-l lăsa să plece dat fiind că o echipă din prima ligă are nevoie de el. (…) Personal sunt supărat, nu pe dânsul, ci pe situație. S-a creat o conexiune destul de bună în timpul scurt cât am lucrat împreună”.
Oferta pentru Francisc Dican a venit din partea echipei Politehnica Iași, ocupanta locului 14 în SuperLigă. ”Când am venit aici am pus condiția că, dacă va fi o ofertă din Liga 1, să mi se dea voie să plec”, a precizat antrenorul. ”Cu siguranță ușa pentru domnul Francisc Dican va fi mereu deschisă la echipa din Baia Mare. (…) Mi-aș fi dorit să continuăm împreună, dar cuvântul este cuvânt și trebuie să ni-l respectăm”, a replicat Florin Achim.
Dican: ”Aș vrea să le mulțumesc jucătorilor pentru implicarea pe care au arătat-o”
Echipa antrenată de Francisc Dican a disputat patru partide în sezonul 2024/2025 de Cupa României. A trecut cu 5-1 de Olimpia MCMXXI Satu Mare în turul I. Cu 3-2 de CSM Sighetu Marmației în turul II și cu 1-0 de SCM Zalău în turul III. În play-off, a fost eliminată de SCM Râmnicu Vâlcea, după 2-3. În Liga 3, CS Minaur este pe locul 1 în clasamentul Seriei 10 după două etape. Având la activ două victorii: 5-0 cu Academia de Fotbal Viitorul Cluj și 1-0 în deplasare la CSM Sighetu Marmației.
”În primul rând aș vrea să le mulțumesc jucătorilor pentru implicarea pe care au arătat-o în această circa o lună și jumătatea. (…) Le-am spus și jucătorilor: ei trebuie să meargă mai departe. Cei care sunt localnici trebuie să ducă echipa asta acolo unde îi este locul. Iar cei veniți din altă parte trebuie să își îndeplinească obiectivul. (…) Sper că jucătorii au înțeles destul de bine care au fost principiile mele, că și le-au însușit destul de bine. Pot duce mai departe munca pe care am început-o până când conducerea va găsi o altă soluție pentru postul de antrenor”, a menționat tehnicianul.
Achim: ”Cel mai probabil Romică Buia va conduce echipa de pe bancă”
În etapa 3, în 14 septembrie, CS Minaur va evolua acasă, în compania Olimpia MCMXXI Satu Mare. ”Cel mai probabil Romică Buia va conduce echipa de pe bancă. A stat în toată această perioadă lângă domnul Dican și cred că i-a «furat» cât de cât din principii. Și am mare încredere că Romică poate să ducă munca domnului Dican mai departe cel puțin până când ne vom gândi la o altă soluție de antrenor”, a declarat team managerul băimărenilor.
În noua formulă tehnică anunțată în 22 iulie, alături de principalul Francisc Dican, erau anunțați Romulus Buia secund și Vasile Șleam antrenor cu portarii. (G.D.)
Conferința de presă, aici.
Sursă: CS Minaur Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Fotbal – Liga 3 | Dican antrenor principal, Buia secund la CS Minaur Baia Mare