CS Minaur Baia Mare joacă mâine, de la ora 15.00, în compania CSM Olimpia Satu Mare. Pe Stadionul ”Viorel Mateianu”. Meci programat de etapa 6 din Seria 10 a Ligii 3.
Cele două adversare au același număr de puncte (12) și ocupă primele două locuri din clasament. Băimărenii sunt liderii Seriei 10, golaveraj 14-5. Sătmărenii ocupă locul 2, golaveraj 12-3. Ambele echipe au câte un singur meci pierdut până la această oră: CS Minaur a fost învinsă în etapa precedentă la Cluj-Napoca de Sănătatea Servicii Publice, scor 3-2. CSM Olimpia a pierdut jocul din chiar prima etapă, pe propriul teren, 1-2 cu SCM Zalău. Și dacă CS Minaur are, alături de SCM Zalău, cel mai prolific atac din serie, cu 14 goluri înscrise, sătmărenii au cea mai solidă apărare, având doar 3 goluri primite.
Cu prilejul acestui derby, noul antrenor principal al băimărenilor, Marius Popescu, va debuta pe banca tehnică a CS Minaur.
Sursă foto: CS Minaur Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Fotbal – Liga 3 | Antrenor nou la CS Minaur Baia Mare