100 de echipe încep la acest final de săptămână confruntările din Liga 3. Printre ele, din Maramureș, CSM Sighetu Marmației.

10×10 și niște detalii inedite

100 de echipe împărțite în 10 serii egale participă la ediția 2022/2023 a Ligii 3. Să începem cu câteva detalii inedite, spicuite din analiza publicată azi de Federația Română de Fotbal.

⚽️ Doar două localități din țară au câte trei reprezentante în noul sezon de Liga 3. Este vorba de Cluj-Napoca (Academia de Fotbal Viitorul, Sănătatea și CFR 2) și Bacău (Dinamo, CSM și Aerostar).
⚽️Sibiu și Tulcea sunt singurele județe ale României fără formație în noul sezon de Liga 3. Dobrogenii au absentat și în ediția precedentă, în vreme ce ardelenii au avut-o în sezonul 2021/2022 pe FC Hermannstadt 2.
⚽️ Hunedoara este județul cu cele mai multe formații la startul Ligii 3: cinci (Corvinul Hunedoara, Jiul Petroșani, Aurul Brad, CSM Deva, Retezatul Hațeg).
⚽️ Între cele 100 de competitioare, șase reprezintă comunități ce se vor afla pentru prima oară la nivel de Liga 3. Este vorba de Buziaș (Timiș), Păulești (Prahova), Amara (Ialomița), Băneasa (Constanța), Limpeziș (Buzău), Braniștea (Galați), Brodoc (Vaslui).

CSM Sighetu Marmației, reprezentanta Maramureșului

CSM Sighetu Marmației va evolua la acest nivel competițional. A obținut promovarea după ce în primă fază a devenit campioana județului (câștigând cu 2-1 finala jucată în compania echipei Lăpușul Târgu Lăpuș) și s-a impus mai apoi în baraj cu scorul general de 5-0 în fața sălăjenilor de la Rapid Jibou.

Echipa din Maramureș face parte din seria 10, alături de Victoria Carei, FC Bihor Oradea, Lotus Băile Felix, Minerul Ocna Dej, SCM Zalău, Gloria Bistrița Năsăud, CSM Satu Mare, CFR Cluj 2, Sportul Șimleu Silvaniei.

În prima etapă, planificată pentru sâmbătă, 27 august, sighetenii vor evolua în deplasare la SCM Zalău. Meciul începe la ora 18.00. În primul joc acasă din acest nou an competițional, CSM-ul va primi în 3 septembrie vizita grupării FC CFR 1907 Cluj SA 2.

Programul turului pentru CSM Sighetu Marmației

Etapa 1, 27 august: SCM Zalău – CSM Sighetu Marmației
Etapa 2, 3 septembrie: CSM Sighetu Marmației – FC CFR 1907 Cluj SA 2
Etapa 3, 10 septembrie: CS Lotus Băile Felix – CSM Sighetu Marmației
Etapa 4, 17 septembrie: CSM Sighetu Marmației – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
Etapa 5, 24 septembrie: CSM Victoria Carei – CSM Sighetu Marmației
Etapa 6, 1 octombrie: CSM Sighetu Marmației – CSM Satu Mare
Etapa 7, 8 octombrie: CS Minerul 1947 Ocna Dej – CSM Sighetu Marmației
Etapa 8, 15 octombrie: CSM Sighetu Marmației – FC Bihor Oradea
Etapa 9, 22 octombrie: CS Sportul 2007 Șimleu Silvaniei – CSM Sighetu Marmației

Cine promovează, cine retrogradează

În prima fază a competiției, se vor disputa 18 etape (meciuri tur-retur) în fiecare serie. În a doua fază, în fiecare serie se vor disputa un play-off (primele patru clasate) şi un play-out (celelalte şase echipe rămase). Play-off-ul se va disputa în formatul tur – retur – tur, cu un total de 9 etape. Play-out-ul se va disputa în formatul tur – retur, cu un total de 10 etape.

Primele două clasate din fiecare serie vor disputa un baraj în dublă manșă. Învingătoarele acestor jocuri se vor duela între ele, tur – retur. Cele cinci câștigătoare vor obține dreptul de a evolua în sezonul 2023/2024 al Ligii 2. Vor retrograda ultimele două clasate din play-out-ul fiecărei serii, împreună cu echipa de pe locul 4 din play-out cu cea mai slabă linie de clasament. (G.D.)

Sursă informații și foto: Federația Română de Fotbal

CITEȘTE ȘI:
Fotbal | Adrian Iencsi e noul antrenor al CSM Sighet

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.