Fotbal – Liga 3 | CS Minaur Baia Mare vs SCM Zalău în etapa 2 de play-off

CS Minaur Baia Mare vs SCM Zalău (sursă foto: CS Minaur Baia Mare)

CS Minaur Baia Mare joacă acasă sâmbătă, 29 martie, de la ora 15.00, împotriva echipei SCM Zalău. Meci din etapa a doua de play-off în Seria 10 a Ligii 3.

Băimărenii au început cu victorie pe propriul teren confruntările din play-off, învingând cu 4-1 Crișul Sântandrei. SCM Zalău a pierdut cu 0-2 partida disputată acasă în compania CSM Olimpia Satu Mare. Cu 45 de puncte, CS Minaur este lider în clasament. La cinci puncte în urmă vin CSM Olimpia Satu Mare și SCM Zalău. Crișul Sântandrei are 32 de puncte cu care ocupă ultima poziție în ierarhia de play-off din Seria 10.

În sezonul regular, în etapa 7, SCM Zalău și CS Minaur Baia Mare au terminat la egalitate: 0-0. Meciul retur a fost câștigat de băimăreni cu 4-2. Cele două adversare de sâmbătă au terminat sezonul regular despărțite de două puncte: 42 pentru CS Minaur, 40 pentru SCM Zalău.

Play-off-ul se joacă în format tur – retur – tur. În total, 9 meciuri pentru fiecare echipă. Grupările clasate pe primele două locuri în play-off-ul fiecărei serii vor disputa două runde de baraj. (G.D.)

Recea vs Șișești (credit foto, Vasile Terec)

CITEȘTE ȘI:
Fotbal – Ligile 4 și 5 | La final de săptămână se reiau meciurile din play-off

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.