În ultima etapă din sezonul regular al Ligii 2, după ce a schimbat doi antrenori, CS Minaur luptă pentru trei puncte care i-ar ajusta șansele de menținere în eșalonul secund. Băimărenii, însă, nu au mai câștigat un meci din etapa 11. Iar Gloria Buzău – echipa pe care o întâlnește mâine CS Minaur – are și ea nevoie de un succes. Care ar putea-o propulsa în play-off.
Unii cu teama retrogradării, alții cu speranța de play-off
Ultima etapă a sezonului regular din Liga 2 se dispută mâine, de la ora 13.00. Când CS Minaur va evolua acasă, în compania echipei Gloria Buzău. O întâlnire între două echipe cu mare nevoie de victorie fiecare, dar cu moral diametral opus.
Gazdele s-au despărțit de antrenorul Mihai Iosif după etapa precedentă, anul calendaristic 2023 venind până acum pentru CS Minaur cu două partide și tot atâtea înfrângeri. 0-1 cu Concordia Chiajna, 0-3 la CSA Steaua. Băimărenii nu au mai obținut o victorie din etapa 11, când s-au impus cu 3-0 în fața celor de la CSC 1599 Şelimbăr. CS Minaur are 15 puncte și ocupă poziția 18 în clasament. O victorie mâine, ”dirijată” de pe banca tehhnică de Vasile Miriuță, ar mai ajusta șansele băimărenilor de a se menține în eșalonul secund. Dat fiind că în faza următoare competițională se intră cu punctele strânse în sezonul regular.
De cealaltă parte, în 2023 Gloria Buzău a făcut egal cu Fotbal Club Brașov (1-1) și a câștigat cu 3-1 partida cu AFC Unirea 04 Slobozia. Cu 30 de puncte, adversara băimărenilor este pe locul 7 în clasament. La egalitate cu ocupantele pozițiilor 5 și 6 (Slobozia și Dinamo). La un singur punct în fața celor de la Chiajna. Așadar oaspeții au șanse de a accede în play-off.
În 13 martie se stabilește programul play-off-ului și play-out-ului
Sezonul regular al Ligii 2 se încheie odată cu jocurile etapei 19. Luni, 13 martie, de la ora 13:00, la sediul Federației Române de Fotbal va avea loc tragerea la sorți pentru programul play-off-ului și play-out-ului.
Primele șase clasate la finalul sezonului regular își vor disputa șansele de promovare în play-off. Partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formaţie. Echipele din play-outvor fi împărțite în două grupe a câte şapte echipe, în funcție de locul ocupat la finalul sezonului regular. Astfel, locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19 vor forma Grupa A. În Grupa B vor figura locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20. În cadrul play-out-ului, în fiecare grupă se va disputa un singur joc între participante. Rezultând astfel şase meciuri pentru fiecare formație.
Revenind la meciul dintre Baia Mare și Buzău, acesta este transmis în direct de Digi 2 și Prima. Un bilet de acces costă 10 lei la tribuna oficială, respectiv 5 lei în restul stadionului. Biletele pot fi cumpărate în ziua jocului de la stadion. (G.D.)
Sursă foto: CS Minaur Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Fotbal – Liga 2 | Contractul antrenorului Mihai Iosif, reziliat