Fotbal – Cupa României | CS Minaur Baia Mare vs CSM Sighetu Marmației în turul II

Cele două echipe din Maramureș care evoluează în Liga 3, CS Minaur Baia Mare și CSM Sighetu Marmației, se confruntă în turul II al Cupei României. Tur care se joacă în 7 august, de la ora 17.30. Derby-ul de Maramureș are loc pe Stadionul ”Viorel Mateianu” din Baia Mare.

Dacă sighetenii debutează în ediția 2024/2024 a Cupei României în acest tur secund, băimărenii au început competiția în turul I, când au învins cu 5-1 SC Olimpia MCMXXI Satu Mare.

Potrivit Federației Române de Fotbal, 68 de echipe participă la acest tur II, rezultând 34 de meciuri. ”Intră în competiţie cele 38 de câştigătoare din turul I şi alte 30 de echipe, după cum urmează:
– 4 ocupante ale locului 3 din play-off-ul competiţiei Liga 3, ediţia 2023-2024, care nu au intrat în turul I al Cupei României
– 14 ocupante ale locurilor 1 şi 2 din play-off-ul competiţiei Liga 3, ediţia 2023-2024, care nu au obținut promovarea în ediţia 2024-2025 a competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor
– 4 retrogradate din Liga 2 Casa Pariurilor la finalul sezonului 2023-2024
– 6 nou-promovate în ediţia 2024-2025 a competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor
– 2 ocupante ale locului 5 din play-out-ul competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor, ediţia 2023-2024”.

Cele două echipe din Maramureș s-au aflat față în față în primul joc amical din această vară, sighetenii impunându-se cu 4-0. Până la confruntarea din Cupa României, sâmbătă, ambele grupări de Liga 3 au perfectate meciuri de pregătire. De la ora 11.00, pe Stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița, CS Minaur Baia Mare joacă un amical cu Gloria din localitate. Pe Stadionul Solovan, CSM Sighetu Marmației întâlnește de la ora 17.00 FC Olimpia MCMXXI Satu Mare.

Programul turului II de Cupa României, aici.

Sursă foto: CSM Sighetu Marmației

CITEȘTE ȘI:
Fotbal – Cupa României | CS Minaur Baia Mare se califică în turul II

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.