Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, propus de regizorul Toma Enache, va fi proiectat în 5 decembrie, de la ora 15.30, în aula Centrului Universitar Nord din Baia Mare (strada Dr. Victor Babeș nr. 62A). Proiecția va fi urmată de un workshop și o sesiune de întrebări adresate regizorului și echipei de producție.
”Sper ca prin această producție să aducem publicul mai aproape de sufletul lui Enescu și să-l facem iubit așa cum merită”
„Acest film își propune să aducă în prim-plan nu doar genialitatea compozitorului George Enescu, ci și latura umană a acestuia. Sper ca prin această producție să aducem publicul mai aproape de sufletul lui Enescu și să-l facem iubit așa cum merită. Dincolo de compozitorul de geniu, este omul Enescu, pe care publicul poate să-l descopere în acest film. Sper ca filmul nostru să contribuie la îmblânzirea unora dintre semeni, lucru pe care Enescu dorea să-l facă, prin muzica lui. Poate nu doar să-i îmblânzească, ci și să-i facă să-l iubească așa cum merită”, declară Toma Enache.
Filmul beneficiază de o distribuție remarcabilă, cu Mircea Dragoman în rolul lui George Enescu și Theodora Sandu în rolul Prințesei Maruca, alături de actori cunoscuți precum Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Cristian Sofron, Kira Hagi, Pavel Ulici, Filip Ristovski, Erica Moldovan, Codrin Dănilă și regretatul Constantin Codrescu. Costumele sunt create de italianul Stefano Nicolao, celebru pentru munca sa la producții premiate cu Oscar, iar muzica reunește opere ale lui George Enescu și compoziții originale semnate de Sebastian Androne-Nakanishi, desemnat „Compozitorul anului 2022” la International Classical Music Awards.
În coloana sonoră, și un fragment interpretat de George Enescu și Dinu Lipatti
Coloana sonoră este interpretată de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta Maestrului Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului George Enescu, și de Orchestra Națională Radio din România, condusă de Maestrul Horia Andreescu. De asemenea, violonistul Alexandru Tomescu adaugă o notă distinctă acestei producții sonore. Coloana sonoră include și un fragment muzical original, interpretat de George Enescu la vioară și Dinu Lipatti la pian.
Inițiativa proiecției în aula CUNBM, venită din mediul academic băimărean
Inițiativa proiecției filmului „ENESCU, jupuit de viu” în aula Centrului Universitar Nord aparține unui grup de inițiativă din mediul academic băimărean. Un eveniment realizat cu ajutorul oferit de: Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Liga Studenților „Pintea Viteazul” Baia Mare și Asociația Pentru Dezvoltarea Maramureșului.
„În 2019, Toma Enache a produs filmul «Între chin și amin», primul film artistic despre «reeducarea» în penitenciarul de la Piteşti. În mediul academic băimărean a avut loc o premieră de gală, la inițiativa unui grup format din cadre didactice și reprezentanți ai studenților. Acum, la cinci ani distanță, Toma Enache ne propune o nouă producție, iar noi dorim să aducem această oportunitate în primul rând studenților băimăreni, dar și publicului larg, pasionat de muzică și cultura românească!”, explică organizatorii.
Accesul la premiera filmului „ENESCU, jupuit de viu” în Baia Mare se realizează pe bază de invitație în valoare de 40 de lei pentru studenți, respectiv 50 pentru publicul larg. Pentru achiziționarea acestora sunt disponibile numerele de telefon: 0745-073206 (Natalia), 0753-694412 (Evelin), 0752-499580 (Andrei).