Omul, în starea lui naturală și instinctuală, este o ca piatră brută, neprelucrată, imperfectă și puțin folositoare. Supusă prelucrării, finisării și șlefuirii cu instrumente specifice educației, învățăturii și cunoașterii, piatra devine un simbol al zidului vieții. Piatra prelucrată dobândește forța oratorului care ține un discurs în fața generațiilor care se vor perinda prin fața lui. Ca să-i audă povestea, vizitatorul va trebui să cunoască glasul tăcut al pietrei.

Fiecare zid are ascunsă în el o poveste a pietrei

Din veacuri de mult apuse omul s-a preocupat să-și construiască ziduri, care mai de care mai rezistente, mai trainice. Le-a durat în jurul cetăților și orașelor ca să-l apere de furia năvălitorilor. Cucerirea cetăților a însemnat un act de bravură, de eroism, de glorie. Nenumărate suflete s-au risipit în fața zidurilor! Cu cât zidul era mai solid, cu atât creștea provocarea dărâmării lui. Cucerirea zidurilor însemna dobândirea gloriei efemere care, de cele mai multe ori, s-a pierdut în praful istoriei.

Zidul Constantinopolului, care apăra centrul Bizanțului, a făcut față năvălitorilor mai bine de o mie de ani. Trăinicia zidului construit pe vremea lui Teodosie al II-lea, începând cu anul 413, a durat până în 1453, când Mehmet al II-lea l-a dărâmat. Atunci s-a deschis o altă poartă în istorie, Înalta Poartă a Imperiului Otoman.

În cealaltă parte a lumii, chinezii au început construcția Marelui Zid în sec. V î.Ch. și nu s-au oprit până nu au construit 21.196 km. Zidul lor, cel mai mare din lume, se vede din spațiul cosmic.

În Ierusalim, zidul dinspre apus care înconjoară Templul Iudeu este cunoscut ca Zidul Plângerii. Credincioșii sunt obligați să deplângă istoria zbuciumată a Templului și să-și sfâșie hainele. Ei vorbesc cu zidul și lasă în crăpăturile lui mesaje cu dorințe și visuri.

În New York există strada zidului (Wall Street). Numele îi vine de la zidul de apărare construit de coloniști ca o barieră în calea pieilor roșii. Lângă zid se adunau în fiecare sâmbătă negustorii secolului XVIII pentru a se informa cu privire la prețul bunurilor și al bonurilor federale de tezaur. În acel loc s-au pus bazele primei burse reglementate (1792).

Un alt zid, al Berlinului, a despărțit vreme de 38 de ani o țară și două sisteme politice. Dărâmarea lui a însemnat un nou început de drum pentru multe popoare.

Nenumărate sunt zidurile de pe Mapamond și fiecare dintre ele își are povestea lui.

Zidarul căutător de echilibre

Zidurile le construiesc zidarii, așezând cu grijă pietrele de-a lungul și de-a latul zidului. Înainte de a le așeza în zid le prelucrează și le potrivesc așa precum cere meșteșugul. Câteodată mai taie din o bucată una mai mică să o potrivească pe la colțuri. În zidul vieții sunt clădite pietrele care simbolizează realizările, împlinirile, cunoașterea, înțelepciunea etc., prinse unele de altele în liantul devenirii umane, al emoțiilor, trăirilor și visurilor. Un rând de pietre, unul de liant și, uite așa, zidul crește de la o zi la alta.

Cu răbdare și pricepere, după fiecare rând de pietre, meșterul caută echilibrul dintre planurile orizontale și cele verticale. Echilibrul este acela care dă forma și trăinicia zidului, precum înălțării ființei. Folosindu-se de educație, învățătură, cunoaștere, tenacitate, perseverență și dorință, ca instrumente ale devenirii, clădește zidul în forma imaginată, gândită, visată, proiectată de dinainte. Acolo, în zid, își vede el devenirea!

Forma zidului urmează un model anume sau poate este de-a-ntregul original. Zidarul caută dăinuirea zidului. Ca idealul lui să devină realitate, zidarul își lasă povestea vieții în fiecare piatră. În fața generațiilor care vor veni, unele mai fericite decât altele, zidul va rosti povestea zidarului către aceia care știu să-i asculte glasul tăcut.

Zidarul care prelucrează piatra brută spre a o clădi una câte una dând formă zidului este însăși voința omului îndreptată întru devenire. Fiecare piatră înseamnă o experiență, o acumulare de valori legate împreună cu liantul emoțiilor și al trăirilor și astfel zidirea dă sens vieții!

Zidarii cameleonici…

Sunt o mulțime de zidari care socotesc mult prea anevoioasă clădirea zidului piatră cu piatră. Truda-i prea mare cu prelucrarea pietrei: tăiere, cioplire, șlefuire și finisare. Prea mult. Acei zidari au ales să-și facă zidul vieții din structuri prefabricate, din ciment și beton, fără de liant, fără urmă de emoții. Oricum zidul îl vor acoperi cu un strat de tencuială, de poleială, de formă neformată. Renunțând la prelucrarea pietrei, zidarii aceștia pierd ei în primul rând: nici zidul nu va putea spune povestea vieții lor.

Zidarii aceștia sunt vii numai pe dinafară. Viața lor este o spoială care se schimbă ori de câte ori interesele o cer. Pentru ei imaginea exterioară este mai importantă decât pietrele zidului, imagine ce ascunde hidoșenia de dincolo de spoială, acolo unde sunt dosite trăirea, emoția și devenirea. Ei au credința că a construi un zid din piatră este o îndeletnicire perimată, arhaică și fără de rost în căutarea lor de a obține eficiența, cantitatea, zorzoanele, spoiala. Viața lor este un zid fără de viață.

Cu fiecare piatră se clădește o catedrală!

Piatra brută este simbolul naturii imperfecte, așa precum este și ființa umană cu toate slăbiciunile și neajunsurile sale. Zidul este viața câștigată în urma efortului făcut întru cunoaștere și devenire, iar echilibrul dintre planul orizontal și cel vertical înseamnă evoluția umană în armonie cu societatea și universul deopotrivă.

Piatra prelucrată sugerează că starea naturală a omului dobândește un sens și o poveste prin educație, învățătură și cunoaștere. Din pietrele amorfă se clădește zidul vieții, dar numai după ce ele au fost prelucrate și finisate. Ca să le dea forma dorită, meșterul acționează cu instrumentele din dotare: caracterul, temperamentul etc. Piatra brută ne arată cine și ce suntem, iar cea prelucrată înseamnă devenirea noastră.

De ce meșterul-zidar modelează piatra brută, bucată cu bucată? De ce nu face zidul din structuri metalice? De ce se încăpățânează să trudească întru devenire cu dalta și ciocanul cunoașterii, când ar putea folosi spoiala peste structurile prefabricate? El știe că zidul său, alături de altele, va clădi catedrala sufletului în care se vor adăposti emoțiile, trăirile și cunoașterea așezate, picătură cu pictură, așa cum au fost așezate în pietrele cioplite. El construiește viitorul în care-și depozitează moștenirea întru folosul acelora care vor veni în fața zidului să-i ascute glasul nerostit! Fii zidarul vieții tale!

Vasile BÎRLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.