Festivalul internaţional de interpretare “Ursuleţul de Aur“, ediția 40, are loc la Teatrul Municipal Baia Mare

Festivalul internaţional de interpretare ”Ursuleţul de Aur”, ediția 40, are loc în perioada 21-23 iunie, la Teatrul Municipal Baia Mare. Cu peste 400 de participanți din șapte țări.

”Peste 9.000 de interpreţi cu vârste între 5 şi 18 ani au urcat până acum pe scena festivalului”

”Anul acesta se împlinesc 40 de ani de când în Baia Mare se scrie o frumoasă poveste muzicală. Este a 40-a ediție de când Baia Mare, devenită încă de la primele ediții capitala muzicii ușoare pentru copii, grație compozitorului Aurel Giroveanu, aduce pe scena de concurs copiii talentați din România. Și de câțiva ani și din străinătate, festivalul devenind internațional”, se arată în postarea celor de la Palatul Copiilor Baia Mare. Peste 9.000 de interpreţi cu vârste între 5 şi 18 ani au urcat până acum pe scena festivalului, peste 3.500 de ursuleţi de pluş ajungând la premianţi.

Peste 400 de participanți la ediția 40

Ediția 40 a Festivalului internaţional de interpretare ”Ursuleţul de Aur” are loc în perioada 21-23 iunie, la Teatrul Municipal Baia Mare. ”În concurs vor evolua la secțiunile negative Începători și Duelul campionilor peste 400 de interpreţi vocali, grupuri vocale şi ansambluri coregrafice, la categoriile de vârstă 5-6 ani, 7-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani şi 14-19 ani. Din Serbia, Republica Moldova, Portugalia, Letonia, Ucraina, Bulgaria și România”, informează sursa citată.

Programul festivalului

Vineri , 21 iunie, orele 14.00-18.00: secţiunea Începători
Sâmbătă, 22 iunie, 10.00-13.00 și 14.30-18.00: secţiunea Duelul campionilor
Duminică, 23 iunie, 9.30-13.30: Gala concert şi festivitatea de premiere

Juriul ediției 40 este internațional și el, cu membri din Bulgaria, Serbia, Portugalia, Letonia. Și România. Din juriu fac parte inclusiv artista Narcisa Suciu și compozitorii Mihai Alexandru și Horia Moculescu, acesta din urmă fiind de altfel preşedintele juriului. Festivalul va fi prezentat de actrița Alexandra Velniciuc. Director festival: prof. Doina Elena Bentu. Director artistic: prof. Adriana Diaconu. Coordonator proiect: prof. dr. Ion Iuga – director Palatul Copiilor Baia Mare.

Organizatori: Ministerul Educației, Consiliul Județean Maramureș, Municipiul Baia Mare, Inspectoratul Școlar Maramureș, Asociația Unirea , OMD Maramureș, Asociația Delfinul de Aur și Palatul Copiilor Baia Mare – coordonatorii proiectului.

Mai multe detalii, aici.

Sursă informații: Palatul Copiilor Baia Mare. Foto (c) eZiarultău

CITEȘTE ȘI:
Seară de vară cu Ad Libitum | video

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.