A doua ediție a Festivalului de muzică corală pentru copii „Vocile Toamnei” are loc sâmbătă, 11 octombrie, la ATP Tech Center din Baia Mare, începând cu ora 11.00. „Va fi o zi plină de emoție și armonie, în care corurile de copii ale câtorva școli din Baia Mare vor aduce pe scenă frumusețea și energia muzicii”, spune echipa de proiect.
Proiectul „Vocile Toamnei” încurajează elevii să cântă și să împărtășească emoții prin muzică. „Repertoriul lor cuprinde cântece vesele, optimiste și pline de dinamism, care reflectă spiritul copilăriei și aduc zâmbete pe chipurile celor care îi ascultă. Prin activitatea lor, micii artiști nu doar își cultivă vocea și sensibilitatea muzicală, ci învață să fie o echipă, să se sprijine unii pe alții și să transmită, prin fiecare sunet, frumusețea și armonia prieteniei”, menționează sursa citată.

Copiii participanți la festival fac parte din grupuri muzicale care evoluează în cadrul Programului Național „Cantus Mundi” – program de integrare socială prin muzică derulat de Madrigal. Provin de la școlile gimnazile din Baia Mare: „Lucian Blaga”, „George Coșbuc”, „Alexandru Ioan Cuza”, „Dr. Victor Babeș”.
Invitatul special al ediției din acest an este „Cor cu Dor” din București.
Organizator: Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare. Parteneri: Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.





































