Asociația Culturală ”ATELIER 92” și Teatrul Municipal Baia Mare organizează, în perioada 4-11 iunie, a XXVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului ”Atelier”.
”Manifestare teatrală cu caracter exploratoriu, care îşi propune să realizeze, prin intermediul spectacolelor invitate, o radiografie a stării şi dinamicii regiei, dramaturgiei, scenografiei, coregrafiei, muzicii de scenă şi artei actorului secolului XXI”, după cum se arată pe cpntul de socializare dedicat festivalului din Baia Mare.
Încă de la prima sa ediţie, din 1922, festivalul a urmărit ”să creeze un cadru instituţionalizat pentru afirmarea formelor noi de expresie teatrală, să provoace apariţia acestor forme inovatoare şi în teatrele de repertoriu, să stimuleze spiritul de avangardă aflat în hibernare în ultimele decenii şi să reînnoade o tradiţie pe care teatrul românesc a abandonat-o, silit de contextul politic nefavorabil, până în 1990”, menționează sursa citată.
Ediţia din acest an are în program spectacole cu artiști invitați din Franța, Uruguay, Argentina, Brazilia, Spania, Ungaria, Serbia şi România. Nu vor lipsi de pe agendă colocviile, lansările de carte, conferințele, proiecțiile de filme, expozițiile și concertele.
”Vom reveni curând cu programul ediției de anul acesta!”, promit organizatorii.
La a XXVII-a ediție a festivalului, în program au figurat spectacole din Franța, Belgia, Maroc, Ungaria şi România.
Organizatori și finanțatori: Asociația Culturală ”ATELIER 92”, Teatrul Municipal Baia Mare, Primăria Municipiului Baia Mare, Consiliul Local Baia Mare, Ministerul Culturii, AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.
Sursă informații: Festivalul Internațional de Teatru „Atelier”. Foto (c) eZiarultău.
CITEȘTE ȘI:
Laureații Festivalului Internațional ”Atelier”, ediția XXVII