”Omul ăsta a adunat cu bicicleta o colecție de muzeu”, îmi spune într-o zi scriitorul Gheorghe Pârja, pomenindu-mi de omul care l-a îndemnat, pe la începutul anilor ’70, să scrie. ”Cum cine?!”, îmi dă replica atunci când lansez semnul de întrebare. ”Feri Bacsi!” Și așa începe povestea despre Francisc Nistor. Iubitor al muntelui, a fost pionierul traseelor turistice din Maramureș. Profesor de sport, a înființat prima școală de schi din județ. Pasionat de fotografie, a imortalizat Maramureșul, cu oamenii și tradițiile lui, în imagini-document. Și da, a străbătut pe bicicletă ulițele formând colecția – nucleu de la Muzeul Maramureșean de azi. Ce personalitate fascinantă!
”Un personaj absolut uluitor. O legendă!”
– Poposim azi din nou în ”livada” dumneavoastră cu prieteni. Povestiți-mi despre omul care a construit nucleul unui muzeu umblând… pe bicicletă.
– Ai ales un personaj absolut uluitor. O legendă! Vorbesc cu mare plăcere și cu multe nostalgii despre Francisc Nistor. Îți dau câteva detalii despre el, în loc de portret. Ca să îți faci măcar o idee despre personalitatea lui extrem de complexă. S-a născut în Sighetu Marmației în 1908, într-o familie cu mulți copii. A urmat studii juridice, a fost profesor de sport. A fost pionierul absolut al traseelor turistice montane din Maramureșul istoric, activând în cadrul Turing Clubul României. L-a avut alături pe prietenul lui, pictorul Traian Bilțiu-Dăncuș. A creat trasee pentru cei pasionați de sport, de natură, de munte, pe vremea când prin pădurile Maramureșului mergeau oamenii numai ca să își facă rost de lemne… Pentru că asta se întâmpla cândva prin anii ’30. Îmi aduc aminte că îmi povestea că au organizat atunci și câteva refugii pentru cei care se încumetau să facă drumeții. A modernizat muntele! A făcut prima școală de schi din Maramureș.
”Rămâne în memoria noastră drept un mare, mare fotograf”
– Profesor de sport, pasionat de munte. Este însă mai renumit pentru altele…
– A fost cu adevărat ”neliniștit”. Adică a vrut să știe multe din varii domenii și a reușit ceea ce și-a propus. A coagulat în jurul lui intelectuali de vază, care au rămas în memoria noastră prin lucruri admirabile: Traian Bilțiu-Dăncuș, Dimitrie Gusti, Mihai Pop, Dumitru Pop, Gheorghe Focșa, Georgeta Stoica. Însă rămâne în memoria noastră drept un mare, mare fotograf. A imortalizat pe peliculă locuri, oameni, obiecte, obiceiuri din Maramureș. A știut să tezaurizeze fotografiile, a realizat albume care sunt documente extraordinare. Arhiva foto rămasă în urma lui are o imensă valoare.
”Eram școlar la Desești, prin clasa a V-a…”
– Și, totuși, dumneavoastră nu l-ați întâlnit prima dată în niciuna din ipostazele mai sus menționate.
– Eram școlar la Desești, prin clasa a V-a, și dascălul nostru Vasile Fodoruț a venit într-o zi în sală și a ales dintre noi câțiva mai buni de lucru, obișnuiți cu sapa și hârlețul, și ne-a trimis cu Francisc Nistor după râu, în Pustă, așa se cheamă acum, unde am săpat o zi întreagă. Ne-a spus că noi căutăm fundația unei vechi biserici a Deseștiului. De prin anii 1300-1500. Nu mă întreba de unde avea informații că ar trebui să existe așa ceva pentru că nu știu. Pot doar bănui, în virtutea prieteniilor pe care le avea cu arheologi de vază ai țării, precum Alexandru Vulpe sau Radu Popa. Cert este că am găsit acolo fragmente de ceramică și câteva monede.
”Vine un om cu bicicleta și se interesează de lucrurile vechi uitate prin poduri”
– Iar mai apoi l-ați revăzut.
– Circula o legendă printre țăranii din Maramureșul istoric că vine un om cu bicicleta și se interesează de lucrurile vechi uitate prin poduri. Legenda era reală. L-am văzut și eu nu o dată pedalând prin sate pe Francisc Nistor, ”Feri Bacsi”, cum i se spunea. Nu stătea la multe discuții, urca în pod și arunca o privire, descoperea una-alta și apoi îi explica gazdei că el nu a venit să fure, dar a venit să ia pentru muzeu…
– Legenda când a început?
– Din 1954. Colecția s-a adunat pas cu pas, fără grabă. În tihnă. Și având timp, a avut și știința, și răgazul de a alege bine. Mărturie stă Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației. În primă fază au fost depozitele de obiecte. În 1971 se inaugurează expoziţia etnografică. Nucleul muzeului de azi. Dar să nu uităm: actualul muzeul din Sighet a avut un mic ”strămoș”. O colecție bogată inițiată de prof. Gheorghe Vornicu în 1921. A fost inaugurată în 1926, odată cu conferința națională a profesorilor de geografie condusă de celebrul academician Simion Mehedinți. Vremurile au venit tulburi peste Maramureș, obiectele s-au risipit, a rămas ideea. O idee care i-a surâs lui Francisc Nistor. Iar ideea s-a ”rostogolit” în timp și s-a ajuns la Muzeul Maramureșean de azi. Iar farmecul acestei deveniri stă tocmai în tenacitatea acestui om.
”Nistor – Dăncuș a fost un tandem absolut extraordinar”
– V-a fost și șef o perioadă.
– Am lucrat la Muzeul Maramureșului aproape doi ani, în 1972 și 1973. El era directorul muzeului. Am lăsat catedra din Breb, unde eram învățător, și am devenit funcționar la muzeul din Sighet. Lucram cu Francisc Nistor și cu discipolul lui absolut, dr. Mihai Dăncuș, etnograf de renume. Cu efervescența lui, ”Feri Bacsi” îl ”ademenise” în povestea asta frumoasă pe Mihai Dăncuș începând din 1969. Nistor – Dăncuș a fost un tandem absolut extraordinar.
”Mi-a pus un aparat de fotografiat Smena în gât”
– Iar cei doi, în tandem, cum spuneți dumneavoastră, v-au ”ademenit” dinspre catedra din Breb spre muzeul din Sighet.
– Dar știi ce e paradoxal? Francisc Nistor mi-a girat descinderea la muzeu și tot el m-a îndepărtat. Paradoxal. Mi-a pus un aparat de fotografiat Smena în gât și m-a trimis cu trenul forestier la exploatările forestiere din zona Izvoare. Trei zile am stat acolo, m-am documentat și am scris un serial de reportaje. L-am trimis la ziarul județean, a fost bine primit și așa am plecat de lângă ocrotitorii mei întru etnografia Maramureșului. Am învățat foarte multe de la ei.
”De dimineața până seara îți schimbai rostul și funcția!”
– Ce scria de fapt în fișa postului dumneavoastră?
– Eram funcționar principal, dar făceam de toate. Și ghid am fost, am căutat pe sate obiecte, am inventariat. De dimineața până seara îți schimbai rostul și funcția! Cred că la un moment dat am fost și un fel de director pentru că am rămas câteva zile singur. Și exact atunci a venit în vizită Gheorghe Zamfir. Tot ce era de făcut făceam. Uite, am și găsit o fotografie cum veneam de la Hoteni unde descoperisem țoluri, icoane, blide. Făceam autostopul sau mergeam cu autobusul. Eu nu aveam, ca ”Feri Bacsi”, bicicletă…
Ramona-Ioana Pop
Fotografii: arhiva personală Gheorghe Pârja
CITEȘTE ȘI:
Gheorghe Pârja: ”Da, iar vine Hrușcă! Pentru că vine Crăciunul!”
