Joi, 28 septembrie, începând cu ora 17:00, la sediul Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» va avea loc vernisajul expoziției temporare ”Femeia – de la model la artista profesionistă”.
”Această expoziție reprezintă o oportunitate unică de a sărbători și de a recunoaște contribuția semnificativă a femeilor la dezvoltarea artei în România, arătând cum au trecut de la postura de modele la artiste profesioniste în contextul cultural al secolelor XIX – XX. Lucrările de pictură și sculptură expuse ilustrează nu doar frumusețea, expresivitatea și forța creativă a femeilor, ci și lupta și curajul lor de a-și exprima viziunea artistică într-o perioadă în care femeilor le era adesea limitat accesul la educație și cariere artistice”, se arată în prezentarea expoziției.
Curatori sunt dr. Iulia Mesea, muzeograf în cadrul Muzeului Național Brukenthal Sibiu, și Robert Strebeli, manager al Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare». Vernisajul va fi ”condimentat” de un recital de violă și vioară susținut de Eszter și Artur Kaganovskiy.
Expoziția poate fi vizitată până în 19 noiembrie. De marți până duminică, între orele 10.00 și 17.00 (ultima intrare, 16.30). Organizatori: Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» și Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.
Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»
CITEȘTE ȘI:
Afecte la Muzeul de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»