„Asta nu-i nimic! Mergeți la Suciu de Sus, să vedeți ce mulți sunt acolo!”, ne-a informat telefonic un domn după ce văzuse articolul cu trovanții de la Târgu Lăpuș. Zis și făcut. Cu bunăvoința lui Cristi, dornic oricând să șofeze pe drumurile Maramureșului, ne-am suit în Dacia lui nărăvașă, și, ajutați de condusul său pasional, am parcurs cât ai zice „pește” frumoasa șosea dintre Baia Mare și Copalnic.
Odată panorama Țării Lăpușului deschisă în fața noastră, nimic nu ne mai putea opri avântul, mai ales pe-al lui Cristi, care stăpânea volanul ca un adevărat șofer de raliu. Marcel, aflat pe bancheta din spate, se bucura tăcut de locul VIP și de peisajele fermecate ce se perindau în goana mașinii. Trebuie să vă închipuiți că Marcel, atunci când pleacă într-o tură de cercetare, ia lucrurile foarte în serios și e mai echipat decât un Indiana Jones. Așa că nu ne facem probleme dacă am uitat ceva acasă, Marcel are totul asupră-i: în ruscsac, în buzunare, la centură, în genți și huse atașate pe cine știe unde.
Acestea fiind spuse, am lăsat Târgu Lăpuș în spate și am cotit-o către Rogoz, iar de aici către Suciu de Sus. Nu departe de sat, pe valea care duce către mănăstirea Breaza și mai departe spre județul Bistrița-Năsăud, am parcat mașina și am pornit în căutarea trovanților. I-am întâlnit imediat, împrăștiați peste tot, unii mai fragmentați, alții mai bine închegați, vechi locuitori ai văii, scoși la suprafață de apele versanților. Am stat o vreme bună, am făcut fotografii, am emis păreri geologice și ne-am distrat dând nume formațiunilor interesante pe care le vedeam.
Pentru că pofta de condus a lui Cristi era departe de epuizare iar foamea ne dădea târcoale, s-a propus noul itinerariu auto, care să ne ducă la placinta creață de pe Mesteacăn. Am demarat în trombă, în timp ce biscuiții uitați pe plafonul mașinii se împrăștiau pe carosabil în spatele nostru. Am trecut pe nevăzute din Țara Lăpușului în Țara Chioarului, pe drumuri aproape pustii, via Coaș – Remetea Chioarului – Șomcuta. De-acolo aveam drum întins până la Mesteacăn, unde ne-am ostoit foamea și setea, ca în cele din urmă să ajungem pe înserate înapoi în Baia Mare.
Am descoperit cu ocazia acestei excursii o Țară a Lăpușului cel puțin la fel de fascinantă ca cea a Maramureșului, cu un iz aparte și o atmosferă încărcată de veșnicie. Am promis să revenim în viitor cu o tură mai amplă, în care să gustăm cu adevărat magia tărâmului lăpușean.
Text și foto: Mircea Trifan
CITEȘTE ȘI:
Fascinația ”pietrelor vii” de lângă Târgu Lăpuș
