Fapte bune și oameni de ispravă

Este paramedic-pompier și scafandru-salvator în cadrul Detașamentului de Pompieri “Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare. Îl cheamă Ionuț Ahrițculesei și e un om devotat muncii sale chiar și atunci când e în timpul liber. Iar munca lui este aceea de a salva vieți.

Dimineața de sâmbătă l-a prins pe Ionuț pe drum spre București. Își terminase tura și, în timpul său liber fiind, a pornit-o spre capitală. Conducea pe DE 58, când, ajuns în zona localității Coplean (județul Cluj), a observat pe marginea drumului două mașini avariate în urma unui accident care avusese loc cu puțin timp în urmă. A oprit, a sunat la 112 și le-a acordat primul ajutor ocupanților mașinilor până la sosirea echipajelor de la ISU Cluj.

Există oameni care fac gesturi ce lor li se pot părea absolut firești și mărunte, dar care pentru alții pot conta enorm. Că e vorba de salvatori, de zidari, de dascăli, de fermieri, nu contează cu ce se ocupă. Cu toții au în comun un lucru: pornirea naturală de a face un bine oricui e la ananghie, iar asta fără să aștepte recompense în formă de lauri. Așa e firea lor, de oameni de ispravă, și sunt de prețuit pentru asta. Revenind la Ionuț Ahrițculesei, probabil că ar spune că oricine în locul lui ar fi reacționat la fel. Da, poate că așa e. Asta nu înseamnă însă că o faptă bună trebuie trecută cu vederea. Nu de alta, dar sunt prea multe întâmplări nefericite despre care auzim ori citim zilnic.

”Ionuț, suntem mândri de tine!”, au scris cei de la ISU Maramureș pe pagina de Facebook a inspectoratului. Și au de ce să fie mândri. (T.V.S.)

Sursa foto: Facebook / ISU Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.