”Anul acesta, Familia Regală va sărbători al 20-lea Crăciun la Castelul Săvârșin”, se anunță pe contul oficial de socializare al Familiei Regale a României.
”În anul 2001, Regele Mihai și Regina Ana petreceau primul lor Crăciun la Săvârșin, după revenirea pe proprietate, alături de familie. Aproape două decenii, în care au avut loc multe evenimente, unele fericite și altele triste, în viața țării și în viața Familiei Regale”, precizează sursa citată.
În fiecare an, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, dorește ca toți cei care trec prin Săvârșin să vadă fațada dinspre șosea a castelului luminată cu beculețe albe, în așteptarea Crăciunului. Nu face excepție nici acest an trist. Luminile s-au aprins în seara zilei de 11 decembrie și vor împodobi fațada castelului până în 3 ianuarie.
Pregătirile pentru Crăciun sunt în toi și la Castelul Săvârșin în aceste zile. ”După un an atât de greu pentru toată lumea, Majestatea Sa a dorit ca masa de Ajun, la Castelul Săvârșin, să fie decorată cu roadele pământului și cu mai multe lumini, ca semn al speranței și compasiunii”, se arată pe contul oficial de socializare al Familiei Regale a României.
Sursă informații, video și foto (captură video): Facebook / Familia Regala a Romaniei (Ilustrația muzicală: Florile dalbe © Corul Tronos al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române)