Dacă ajungeți prin Breb în aceste zile, poposiți – musai după o plimbare pe ulițele satului – la numărul 330. La Fairy Tents of Breb. Acolo unde, de azi și până în 19 august, între orele 14.00 și 18.00, puteți descoperi o expoziție semnată Ștefan-István Hegedűs. ”Un pictor cu rădăcini profund înfipte în tradiţia şi cultura maramureşeană, pentru care sursa de inspiraţie o reprezintă, în egală măsură, Şcoala Băimăreană şi Rembrandt, Van Gogh, Dali sau Picasso”, se arată în invitația lansată de Unicorn Land Events.

Născut în Sighetu Marmației, în 14 octombrie 1960, Ștefan-István Hegedűs a abordat inițiat în lucrările sale teme legate de peisajul natal maramureșean.

”Mărturisește că raiul terestru în care ne-a hărăzit Bunul Dumnezeu a reprezentat o inepuizabilă sursă de inspirație pe tot parcursul celor 50 de ani de când pictează.

De asemenea, conexiunea cu înaintașii, nevoia de conservare a trectului – un ceas de perete de la străbunicul, un ceainic, o farfurie țărănească -, memoria vie a legăturii ancestrale cu cei ce au fost, cultura și obiceiul locului – toate acestea i-au servit ca izvoare de inspirație”, scrie despre artist profesor Andreea Biro.

Sursă: Unicorn Land Events

CITEȘTE ȘI:
În 16-18 august are loc Fest-în-Vale: va fi fain și bine la Breb

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.