Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației este a 19-a instituție muzeală din România care găzduiește expoziția „Jandarmeria Română 1850-2020”.
Aproximativ 40.000 de vizitatori din 2020
Aceasta a fost organizată mai întâi la Muzeul Național de Istorie a României, în 2020, ulterior fiind itinerată la mai multe instituții muzeale din Oradea, Arad, Buzău, Timișoara, Târgoviște, Brașov, Reșița, Satu Mare, Baia Mare, Călărași, Slobozia, Deva, Craiova, Constanța și Tulcea. ”Până în prezent, aproximativ 40.000 de vizitatori au reușit să cunoască istoria Jandarmeriei Române prin intermediul unei cercetări calitative, echilibrate și obiective, având posibilitatea să vadă piese de patrimoniu reprezentative pentru istoria acestei arme”, se arată în comunicatul Muzeului Național de Istorie a României.
Organizat cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, proiectul expozițional își propune să aducă în atenția publicului istoria acestei instituții care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă și contemporană a României. ”Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale”, menționează sursa citată.
Fotografii din patrimoniul Muzeului Maramureșan, expuse în premieră
În cadrul expoziției vor putea fi admirate o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică (distincții, brevete, documente, fotografii și publicații de specialitate) din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și al Muzeului Jandarmeriei Române, alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului ”Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018”.
Vizitatorii au ocazia să vadă, în premieră, fotografii din patrimoniul Muzeului Maramureșan, care înfățișează jandarmi și militari din Trupele de Securitate, realizate în atelierul foto Kabat din Sighetu Marmației, între anii 1920-1950. De asemenea, vor putea descoperi elemente de echipament folosite în perioada anilor 1970-1990, păstrate în colecțiile Inspectoratului de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș, precum și distincții, brevete și însemne militare ale unor ofițeri și subofițeri jandarmi care au participat la misiuni de menținere a păcii în Kosovo și Afganistan.
Expoziția reprezintă rezultatul unei colaborări de succes dintre Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Asociația RoMilitaria, Muzeul Maramureșan și Inspectoratul de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș. Un rol semnificativ la realizarea expoziției îi revine muzeografului Nicolae Adrian Alexe de la Complexul Național Muzeal ASTRA, specialist în istoria Jandarmeriei Române și autor al cărții „Jandarmii și milițienii de la sate” publicată la editura ASTRA Museum din Sibiu în 2014.
„Jandarmeria Română 1850-2020” poate fi vizitată în cadrul secției de Istorie a Muzeului Maramureșan până în 18 martie, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 15.00.
Sursă: Muzeul Național de Istorie a României (foto – colecția Muzeului Maramureșean – atelier foto Kabat Emil)