Expoziția itinerantă ”Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”, în Baia Mare

În perioada 29 iulie – 31 august, la Muzeul Satului din Baia Mare sunteți invitați să descoperiți expoziția temporară itinerantă ”Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”.

Expoziția evidenţiază, după cum se arată pe site-ul Muzeului Național Cotroceni, ”rolul Casei Regale a României în păstrarea tradițiilor şi obiceiurilor româneşti, în promovarea costumelor populare şi în susţinerea valorilor statului român modern.

Ca o dovadă a respectului şi afecţiunii faţă de poporul român, Regina Elisabeta şi Regina Maria au purtat cu mândrie straiele tradiţionale, au promovat meşteşugurile şi obiceiurile din jurul satului românesc, făcându-le cunoscute în întreaga lume”.

Proiectul cultural ”Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești” prezintă publicului fotografii aflate în colecțiile Muzeului Național Cotroceni, precum și ale altor instituții culturale partenere: Arhivele Naționale ale României; Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”; Muzeul Municipiului București; Muzeul Național de Istorie a României; Muzeul Național al Țăranului Român; colecția Daniel Mladin.

⁠Sursă foto: Consiliul Județean Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.