Expediţie românească | Pedalând peste 8000 de kilometri prin Australia

Radu Păltineanu, primul român care a traversat cele două Americi, între Alaska şi Ţara de Foc, pe bicicletă, între 2015 şi 2018, este acum protagonistul unei noi aventuri de anvergură, de data aceasta în jurul Australiei. Românul a pedalat pe un trike recumbent peste 8.000 de kilometri, de la Capul York, cel mai nordic punct al Australiei, până pe coasta de vest, străbătând o parte din nordul, estul, centrul şi vestul continentului. Aceasta este prima expediţie românească de acest fel pe continentul australian.

Expediţia a debutat în octombrie 2021 şi are ca punct final insula Tasmania, a cărei coastă de vest Radu şi-a propus să o străbată la pas. Păltineanu este însoţit în această expediţie de partenera sa, Irina Repede, care pedalează pe un e-trike recumbent solar construit chiar de către aceasta.

Traseul celor doi români însumează până în prezent peste 8.000 de kilometri pedalaţi din care 2.500 de kilometri de off-road prin zone deşertice, de junglă luxuriantă şi de savană. Atingerea coastei de vest, la începutul acestei luni, încheie o etapă importantă a expediţiei care continuă acum spre sud, de-a lungul coastei de vest a Australiei. Cei doi şi-au propus să pedaleze în total peste 10.000 de kilometri în jurul continentului.

Românii au pedalat peste 70 de zile cu temperaturi situate între 35 şi 50 de grade Celsius şi au petrecut până acum 150 de nopţi la cort în demersul lor de a străbate Australia pe două trike-uri recumbente. În plus, aceştia au avut numeroase întâlniri cu şerpi şi păianjeni veninoşi, iar în apropiere de Capul York au fost protagoniştii unei tentative de jaf.

Originar din Piatra Neamţ, absolvent al facultăţii de inginerie software din cadrul Universităţii McGill din Montreal, Canada, Radu este un explorator profesionist. În 2018 a fost numit ”Aventurierul european al anului” pentru expediţia sa de traversare a celor două Americi pe bicicletă. În 2020 şi 2021 acesta a explorat la pas şi pe bicicletă arhipelagul neozeelandez, iar din 2021 se află în Australia, continent pe care pedalează acum.

Sursă informații și foto: Radu Păltineanu

CITEȘTE ȘI: O învățătoare din Baia Mare și un profesor din Alba Iulia…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.