Elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare au participat azi la un exercițiu de simulare a unui incendiu izbucnit într-o sală de clasă. Exercițiu organizat de Detașamentul de pompieri ”Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare. ”Pompierii maramureșeni desfășoară astfel de exerciții lunar, simulând intervenția la diverse situații de urgență”, precizează ISU Maramureș.
Sub atenta coordonare a specialiștilor – locotenent colonel Ciolte Alin, căpitan Libotean Luca (fost ”lucacist”) și plutonier adjutant șef Borzan Ovidiu – elevii și cadrele didactice și-au reamintit pașii esențiali pentru o evacuare în siguranță.
”Activitatea a fost un real succes, parteneriatul dintre cele două instituții fiind o componentă importantă în educația elevilor pentru situațiile de urgență, pregătindu-i să reacționeze cu calm şi să se deplaseze în ordine spre căile de evacuare. De asemenea, un astfel de exercițiu este binevenit și pentru a dezvolta tinerilor responsabilitatea și reflexele salvatoare”, menționează reprezentanții colegiului băimărean.



CITEȘTE ȘI:
Pompierii maramureșeni au participat la competiția de descarcerare și acordare de prim ajutor calificat