”Eu am plecat din Rozavlea, dar Rozavlea nu a plecat niciodată din mine” (Nicolai Tand)

”N-am fost niciodată așa emoționat cum am fost azi, când am fost numit cetățean de onoare al comunei în care m-am născut”, scria ieri pe contul de socializare chef Nicolai Tand. Pe scena Festivalului ”Roza Rozalina”, maramureșeanul a admis: ”Sunt obișnuit cu televizorul, dar în fața consătenilor este cel mai greu… Pentru că drumul meu a început aici”. Un discurs asediat de multe emoții a avut Nicolai Tand. Cel care mărturisea ieri: ”Eu am plecat din Rozavlea, dar Rozavlea nu a plecat niciodată din mine”.

De altfel Nicolai Tand nu ratează nicio ocazie să spună cu mândrie că este din Rozavlea și să povestească despre Maramureș. ”Am crescut cu tradițiile și obiceiurile Maramureșului istoric și le-am luat mai apoi cu mine peste tot pe unde am ajuns în lume. Sunt mândru de ele și îmi doresc să le arăt tuturor. Când am plecat în Franța, mama, din pragul casei, mi-a spus: «Să fii om și să nu uiți de unde ai plecat!» Niciodată nu am uitat! Locul de unde venim ne definește, ne formează ca oameni și ne conturează viitorul. Eu port Maramureșul în suflet, în grai și în bucate, și îmi doresc să îl descoperiți și voi în această carte”, scria Nicolai Tand în urmă cu niște timp pe site-ul oficial.

”Maramureș în bucate” se numește cartea publicată de Nicolai Tand în 2019 la Editura Curtea Veche. Unde recunoaște că bucuria de a găti a moștenit-o de la mama sa: ”Era o bucătăreasă desăvârșită – cu același ingredient făcea cel puțin șase, șapte feluri de mâncare. Punea atâta dragoste în fiecare farfurie! Amintirea ei e sfântă pentru mine și sunt convins că va trăi veșnic prin tot ce a făcut și prin tot ce ne-a învățat”.

Cartea ”Maramureș în bucate” o puteți comanda aici.

CITEȘTE ȘI:
Nicolai Tand ne propune un ”Maramureș în bucate”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.