Elevi ai Colegiului de Arte Baia Mare vernisează o expoziție cu lucrări dedicate Arenei Zimbrilor

„Alege Arhitectura” este evenimentul programat joi, 19 iunie. Elevii Colegiului de Arte Baia Mare, secția arhitectură și design, promoția 2025, își vor susține lucrările de atestat (de la ora 9.00) și vor dialoga cu reprezentanți ai facultăților de arhitectură din țară (de la ora 17.30). Cele mai valoroase proiecte pot fi admirate în cadrul unei inedite expoziții care va fi vernisată cu acest prilej (de la ora 19.30). Și vor fi, de asemenea, premiate.

Sursă foto: Facebook / Catalin Anghelescu

Lucrările, menite să facă dovada competențelor specifice dobândite în anii de studiu, au în acest an tema „Amenajare acces și funcțiuni conexe (sala trofeelor, magazin suporteri și zonă de socializare) Arena Zimbrilor”. Dat fiind că evenimentul „Alege Arhitectura” – organizat de Ordinul Arhitecților din România, filiala Nord-Vest, se derulează în acest an în parteneriat cu CSM Știința Baia Mare. „Timp de doi ani, elevii au fost implicați în acțiuni ce au avut ca scop descoperirea și analizarea unor nevoi ce ar putea contribui la consolidarea relației dintre jucători și suporteri. Niciodată nu ne-am pus problema că nevoia principală este una de natură financiară”, precizează profesor Cătălin Anghelescu.

În contextul problemelor financiare cu care se confruntă titratul club de rugby din Baia Mare, evenimentul vine și ca o dovadă de solidaritate față de echipa care a reușit performanța de a juca 15 finale de campionat consecutive (opt dintre ele câștigate) și de a deveni de patru ori consecutiv campioana României. ”Oficiali, jucători și suporteri, sunteți așteptați cu toții la vernisarea expoziției cu lucrările finale ale elevilor, a căror temă de anul acesta este dedicată templului rugbyului din Baia Mare, Arena Zimbrilor. Împreună arătăm că ne pasă!”, lansează invitația profesor Cătălin Anghelescu.

Evenimentul ”Alege Arhitectura” are loc la Colegiul de Arte Baia Mare și pe Câmpia Tineretului. Va fi ediția 16. Proiect finanțat din taxa de timbru pentru arhitectură.

Eugen Apjok (sursă foto: CSM Știința Baia Mare)

CITEȘTE ȘI:
Rugby | Eugen Apjok: „Situația este destul de critică și tensionată”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.