Echipa Școlii ”Octavian Goga” Baia Mare, mențiune la concursul național ”Cu viața mea apăr viața”

Peste 120 de copii din toate colțurile țării s-au adunat în Deva pentru a participa la etapa națională a concursului cu tematică de protecție civilă ”Cu viața mea apăr viața”. ”A fost ocazia perfectă pentru a realiza că avem tineri talentați și muncitori care promovează spiritul civic și care sunt pregătiți să ofere ajutor semenilor, în situații de urgență”, consideră reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș.

Alexia, Andrei, Cristian și Ianis, alături de profesoara Alina Șofineți de la Școala Gimnazială ”Octavian Goga” Baia Mare, au parcurs cu bine cele trei probe de concurs, câștigând în final o mențiune.

”Au fost patru zile pline de emoție, de răsturnări de situație dar și de distracție. Bunele noastre gazde au pregătit multe activități și surprize, asigurându-se că toată lumea se simte bine. Această experiență extraordinară le-a oferit ocazia copiilor de a-și consolida cunoștințele și deprinderile, dar mai ales de a înnoda prietenii și a cunoaște alți oameni frumoși”, menționează sursa citată.

Sursă: ISU Maramureș

CITEȘTE ȘI:
Peste 1.000 de copii din Maramureș au participat la programul ”Muzeul Viu” în anul școlar 2023/2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.