Un nou terminal la Aeroportul Internațional ”Maramureș”, acesta este planul pentru următorii doi ani. Administrația Aeroportului și-a propus până la încheierea acestui an finalizarea documentației în vederea depunerii cererii de finanțare europeană, din fonduri nerambursabile, în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare, pentru construirea unui nou terminal. În proces de finalizare e și documentația de atribuire pentru noul terminal, a cărui execuție va fi scoasă la licitație la începutul lunii ianuarie. Acesta urmează să aibă o suprafață de aproximativ 10.000 de metri pătrați și să fie construit pe două niveluri, astfel încât să se poată procesa în același timp pasageri atât pentru zboruri interne, cât și pentru zboruri externe. Pentru noul terminal planurile prevăd dotări la cele mai înalte standarde, similare celor din aeroporturile moderne. Potrivit studiului de fezabilitate, investiția pentru terminal se va ridica la 24 de milioane de euro, termenul de finalizare prevăzut fiind de doi ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.