Toți fugim de suferință. Cui îi place să sufere? 🙂 Ceea ce omitem, însă, este faptul că suferința este singura care ne (poate) crește. Spun “poate” pentru că și aici e discutabil.

Când viața ne lovește, avem două variante. Putem alege să folosim experiența pentru a evolua: ne centrăm pe noi și, dacă învățăm ceva înseamnă că n-am pierdut vremea. Sau putem să o evităm (aparent doar) prin diferite comportamente mai mult sau mai puțin dăunătoare – alcool, droguri, mâncare, sex, cumpărături, munca excesivă etc. -, dar toate astea nu fac, însă, decât să ne îngroape mai adânc rănile sufletești.

Mulți alegem cea de-a doua variantă pentru că prima e mai puțin comodă și nu ne aduce recompense pe termen scurt. A evolua nu e simplu, a alege să stai față în față cu sufletul tău e totodată cea mai înălțătoare, dar și cea mai grea experiență.

Până la urmă e ok oricum, însă, atunci când alegem să fugim de suferință, nu facem altceva decât să ne trădăm propria persoană, ceea ce – mai devreme sau mai târziu – se reflectă în starea noastra de sănătate. Fizică sau psihică.

Am întâlnit și întâlnesc zilnic oameni care-mi spun: “N-am fost beteag niciodată!”. “Ok, dar ce-ai făcut pentru a rămâne sănătos?“ Din cap, rațional, “ducem” multe și mult, însă mai devreme sau mai târziu corpul reacționează. Până la urmă fiecare știe ce are de făcut și cum vrea să-și trăiască viața.

Nu vă mirați, însă, că gem spitalele de oameni care “veci n-au fost betegi”!

Ela BALAJ
psiholog clinician & psihoterapeut integrativ

CITEȘTE ȘI:
Psiholog Ela Balaj: ”Lumea nouă va fi una a oamenilor (mai) buni”
Niciun om aflat în echilibru nu rănește un alt om!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.