Trupa de teatru francofon ”Dramatis Personae” (coordonator, prof. Nicolae Weisz) a câștigat Marele Premiu al Festivalului de teatru școlar în limbi străine ”Teatru sub castani” de la Iași. Pentru spectacolul ”Chacun son dromadaire”. De asemenea, a câștigat distincțiile pentru cele mai bune interpretări feminine în rol principal.
Peste 100 de participanți
Festivalul de teatru școlar în limbi străine ”Teatru sub castani” a ajuns în acest an la a 11-a ediție. A reunit peste 100 de participanți din țară și din străinătate. ”Există în ţară festivaluri de teatru şcolare dar niciunul care să reunească atât de multe spectacole în limbi străine (engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană), care să întrunească elevi de ciclu primar, gimazişti şi liceeni în acelaşi spaţiu teatral, cu ateliere de o diversitate neobişnuită – de la tehnici teatrale la dans, de la gastronomie la artă manuală, de la traduceri la broderii”, se arată pe contul de socializare al festivalului.
Marele Premiu și cele mai bune interpretări feminine în rol principal
Trupa de teatru francofon ”Dramatis Personae” (coordonator, prof. Nicolae Weisz) a fost prezentă în festival cu ”Chacun son dromadaire”. A câștigat Marele Premiu pentru cel mai bun spectacol. De asemenea, Callista Birta (clasa a XII-a D) și Anamaria Lazăr (clasa a XII-a E), ambele eleve la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Baia Mare, au cucerit distincțiile pentru cele mai bune interpretări feminine în rol principal.
”Teatru sub castani”? ”Un loc magic” (Callista). ”O experiență unică” (Anamaria)
Provocate de profesoara lor, Alina Soreanu, Callista și Anamaria au pus în cuvinte experiența lor de la festival. ”Un loc magic, unde teatrul ajunge mai presus decât o simplă interpretare, un anumit decor sau o costumație hazlie. «Teatru sub Castani» este festivalul în care fiecare emoție se transformă în artă. Multă voie bună și tineri prietenoși, gata să privească și să aprecieze munca fiecărei trupe”, așa a ”desenat” Callista atmosfera de la Iași.
Subiect despre care a vorbit și Anamaria: ”Atmosfera din cadrul festivalului «Teatru sub Castani» din Iași a fost extraordinară. S-a putut observa câtă muncă a fost depusă de către organizatori pentru crearea acestui festival. A fost o experiență unică, am legat prietenii și am cunoscut oameni prețioși pe care nu îi voi uita niciodată. Prin teatru am fost uniți în acel colț de lume, sub castani!”
Festivalul de teatru școlar în limbi străine ”Teatru sub castani” este organizat de Colegiul Național „Mihai Emineascu” Iași. În parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași şi Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași.
Sursă informații și foto: prof. Alina Soreanu, Festivalul ”Teatru sub castani”
CITEȘTE ȘI:
Cu Nicolae Weisz – despre lectură, teatru, festivaluri și tineri