E final de decembrie, mângâiem în gând anul care va să vină, care și-a așternut pragul în ușa noastră, dar parcă ne lipsește neaua dintre blocuri, dintre case, dintre răspântii, pe unde vom mai fi viețuind și noi în drumurile sau în popasurile noastre. Cumva poate că ne lipsește albul din iarna copilăriei, când ne bulgăream năstrușnici, trimițând zâmbete și către Polul Nord, și către Polul Sud, spre toți polii, luați la pachet. Cu zâmbet la comun, până la Fram, ursul polar de poveste.

Acum, dată fiind natura împrejurărilor care țin de pandemie, ne bulgărim prin calculator. Calculatorul face de toate, face și zăpadă online, poate fi un prieten bun, dar parcă un om de zăpadă rostuit din mâini așezate în mănuși îngețate bocnă care au fost croșetate de o mamă sau de o bunică înseamnă cumva un alt iz al iernii.

În acest final de decembrie nu avem o iarnă care să ne adulmece pe la streașină. Poate că ne paște ploaia și chiar ne enervează că nu ninge, dincolo de orice pârdalnic de coronavirus. Asta însă nu înseamnă că nu ne putem gândi la oamenii de nea din poveștile noastre. Din poveștile iernilor noastre de odinioară. Sau din gândurile noastre. Și, da, e dor de zăpadă.

Tiberiu Sabo

Sursa foto: pixabay.com

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Delia Bartha Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.