”E oficial: <<colectiv>> este propunerea României pentru premiile OSCAR® din 2021”, este anunțul făcut azi pe contul de Facebook dedicat documentatului regizat de Alexander Nanau.
Este prima oară când un documentar este propunerea României în competiția pentru premiile Academiei Americane de Film. “colectiv”, în regia lui Alexander Nanau, este propunerea României la premiile Oscar 2021, secțiunea ”Cel mai bun lungmetraj internațional”, categorie anterior numită ”Cel mai bun film străin”.
Propunerea a fost făcută de Centrul Național al Cinematografiei. ”Va fi o competiție atipică, într-un an complicat, în care standardele de eligibilitate s-au lărgit, iar numărul documentarelor eligibile a devenit imens. Competiția de abia acum începe, iar noi mergem mai departe cu optimism și responsabilitate”, a declarat Alexander Nanau.
”În plus, distribuitorii americani ai filmului, Magnolia Pictures și Participant, vor înscrie filmul <<colectiv>> și pentru secțiunea <<Cel mai bun film documentar>>. Participarea unui film la două secțiuni îi sporește şansele de a fi nominalizat. Anul trecut de exemplu, Honeyland, apreciatul documentar din Macedonia de Nord, a intrat în istorie ca primul documentar nominalizat simultan la secțiunile <<Cel mai bun film documentar>> şi <<Cel mai bun lungmetraj internațional>>”, precizează aceeași sursă.
”colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuale.
Filmul este disponibil pe www.hbogo.ro.
Mai multe despre propunerea României pentru Oscar 2021 aflați și aici.
Sursă informații și foto: Facebook / colectiv film