La 4 ani începe cursul de pian. După doar câteva luni urcă pentru prima dată pe o scenă. La 6 ani câștigă primul premiu. Are 10 ani când cucerește primii lauri internaționali importanți. La 14 ani concertează în Luxemburg. Acestea sunt bornele de început din cariera sigheteanului Cadmiel Boțac. Tot ce a urmat ai spune, la o primă privire, că este spectaculos. După ce îl cunoști, îți dai seama că este pasiune pură, credință în Divinitate, har și dar, totul combinat cu o sensibilitate impresionantă și o putere cu totul aparte de a transmite emoție. În stare pură.

”Preferam oricând o jucărie muzicală în schimbul unei mașinuțe”

– Muzica te-a fascinat încă de foarte mic. Ce ți s-a povestit despre primele tale experiențe muzicale?
– Pasiunea mea pentru muzică, din spusele părinților, a fost vizibilă încă de la vârsta de 2-3 ani. Îmi plăcea să cânt diferite cântece pe care le auzeam în jur. Preferam oricând o jucărie muzicală în schimbul unei mașinuțe, de exemplu. Iar pentru că locuiam foarte aproape de Școala de Muzică, părinții s-au gândit că ar fi bine să încep studiul unui instrument.

”Încă nu împlinisem vârsta de 5 ani și mă aflam în fața pianului, pe scenă”

– Ce îți amintești tu din acea perioadă?
– Din păcate am doar o singură amintire legată de primele mele experiențe muzicale. Port mereu în minte imaginea primului concert, din decembrie 2001. Era un spectacol de Crăciun care se organiza în mod regulat la Școala de Muzică din Sighetu Marmației. Încă nu împlinisem vârsta de 5 ani și mă aflam în fața pianului, pe scenă, în fața a 50-100 de spectatori, urmând să interpretez trei piese muzicale care, împreună, nu durau mai mult de un minut. Țin minte că îmi era frică de scenă. O tratam ca pe un inamic, nemaifiind pus în acea situație. Imaginea profesoarei mele, Monica Chifor, care stătea în primul rând și îmi zâmbea, încurajându-mă, m-a făcut să uit de orice lucru negativ.

Primul concert – decembrie 2001
”A fost pur și simplu alegerea sorții. Sau, mai degrabă, a Divinității”

– Există alți muzicieni în familie? De unde acest apetit timpuriu al tău pentru muzică?
– Cred că apetitul meu timpuriu pentru muzică, pe care l-ați menționat, a fost pur și simplu alegerea sorții. Sau, mai degrabă, a Divinității. Cred că Dumnezeu alege să înzestreze fiecare om într-un mod aparte. În cazul meu, se pare că mi-a fost oferită abilitatea de a înțelege și de a face muzică. Această convingere este cu atât mai fermă cu cât niciun membru din familia mea lărgită nu este muzician.

– Iubeai muzica. Dar de ce pian?
– Nu a fost o alegere intenționată. Atunci când un copil vrea să studieze un instrument muzical, opțiunile sunt destul de limitate la început, din cauza vârstei. De obicei, la școlile de muzică din România, se începe cu pian, vioară, violoncel. Iar pentru că în Sighetu Marmației era o profesoară de pian renumită și recunoscută pentru meritele ei profesionale, doamna Monica Chifor, părinții s-au gândit că asta ar fi mai bine pentru mine. Așa am ajuns la pian.

”Pe lângă muzică, îmi plăcea mult fotbalul”

– Aveai 4 ani când ai început studiul pianului. Ai mai avut timp și de copilării?
– Pot să spun că am avut o copilărie frumoasă. Studiul pianului, în sine, era de cele mai multe ori un mod de a mă juca. Asta pentru că profesoara mea a știut cum să abordeze un copil de 4-5 ani. Prin modul în care m-a învățat bazele pianului, a reușit să îmi câștige atenția, respectul și interesul pentru a studia mai departe. Uneori, da, trebuia să renunț la a ieși cu prietenii, pentru a repeta la pian, dar părinții au știut să cântărească bine fiecare aspect și să mă ajute să am o copilărie echilibrată.

– Și, totuși, pe lângă pian, cu ce te jucai?
– Pe lângă muzică, îmi plăcea mult fotbalul. Încă îl practic! Îmi aduc aminte de nenumăratele momente când eram certați de vecini pentru că băteam mingea în fața geamurilor lor, neavând un teren de joacă adecvat. Așa că mica noastră gașcă de fotbaliști trebuia să își aleagă foarte precis locul și timpul de joacă. Uneori ne accidentam, jucând pe un teren pietruit. Alteori mai spărgeam câte o minge, rareori câte un geam. De multe ori, vecinii ne confiscau mingile, spre marea noastră dezamăgire. Lucrurile se desfășurau într-un ritm normal al vieții.

Premiul I la câștigă Concursul Internațional ”Astana Piano Passion” din Kazahstan – mai 2014
”Fotbalistul meu preferat e Lionel Messi, în jocul căruia văd o artă”

– Facem o paranteză. Spuneai mai devreme că încă mai joci fotbal…
– Sunt pasionat de fotbal și îl joc cu plăcere. Nu am neapărat o echipă cu care țin, ci mai degrabă urmăresc anumiți jucători care îmi plac foarte mult. Fotbalistul meu preferat e Lionel Messi, în jocul căruia văd o artă, nu doar un sport. De multe ori, la fel ca și în muzică, privim un spectacol ieftin, lipsit de valoare sau ingeniozitate. Tocmai din acest motiv, încerc să mă uit la un meci în care știu că am toate șansele să văd ceva frumos. Profesorulului meu din Cluj, Daniel Goiți, îi plăcea să compare de multe ori fotbalul cu cântatul la pian. Urmăream împreună meciuri de fotbal, mai ales când juca o echipă românească într-un meci important.

Primul premiu important, la 10 ani; primul concert relevant, la 14 ani

– Revenim. Nu aveai 5 ani și erai pe o scenă deja. Dar primul concert pe o scenă care a contat când a venit?
– Primul concert pe o scenă importantă a avut loc la vârsta de 14 ani, când am avut ocazia să susțin un recital la Conservatorul din Luxemburg. A fost o experiență cu totul specială pentru mine. Instrumentul, sala, publicul, toate îți dădeau fiori.

– Dar de primul premiu îți mai aduci aminte?
– Primul premiu câștigat a fost în Piatra Neamț, la Concursul “Carl Czerny”. Aveam 6 ani. Un succes care mi-a dat sentimentul că munca mea este apreciată și răsplătită de cei din jur. Primul premiu important a venit câțiva ani mai târziu, la Concursul Internațional de Muzică din Zagreb. Acolo am obținut premiul întâi, fiind o surpriză pentru toți cei prezenți la concurs. Aveam doar 10 ani, iar concursul era destinat concurenților până la vârsta de 20 de ani.

”La Viena eram un necunoscut”

– Pentru a te dedica pianului, la terminarea gimnaziului ai părăsit Sighetu natal și ai mers în Cluj-Napoca.
– Cea mai mare provocare pentru un copil de 14 ani plecat de acasă este să nu își irosească timpul cu lucruri nefolositoare. Din fericire, am reușit să rămân concentrat pe pasiunea pentru muzică, iar mutarea în Cluj mi-a prins chiar foarte bine. A fost o maturizare forțată, dar binevenită. Sunt convins că perioada petrecută departe de familie, deși uneori a fost grea, m-a pregătit pentru adevăratele provocări ale vieții. Datorită acelei perioade, cred că am devenit un om adaptabil, descurcăreț.

– Pentru studiile de masterat ai schimbat din nou decorul. Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena.
– Dacă la 14 ani, plecarea la Cluj a venit cu un set de provocări, mutarea la Viena a fost cu totul diferită, pentru că aveam o altă vârstă. Provocarea cea mai mare a fost faptul că, fiind într-o țară nouă, într-un oraș nou, a trebuit să o iau de la zero în ceea ce privește afirmarea și recunoașterea celor din jur. Dacă la Cluj eram cunoscut și susținut de profesori, fiind frecvent invitat să concertez la diferite filarmonici din țară, la Viena eram un necunoscut. Această luptă de a câștiga încrederea și susținerea profesorilor a fost îngreunată de pandemie, care a închis pentru mult timp sălile de concert și orice posibilitate de a intra în contact cu diferiți muzicieni. Cu toate acestea, lupta de autodepășire a fost câștigată cu succes și am reușit treptat să mă integrez în spațiul muzical vienez. Adaptarea continuă și acum în sens ascendent, și mă bucur că reușesc să am tot mai multe contacte și posibilități de a concerta.

Cadmiel Boțac alături de profesorul Markus Schirmer
”E benefic să te lași îmbogățit de fiecare experiență”

– Din locurile pe unde ai concertat/studiat se poate reconstitui o mică lecție de geografie.
– E foarte interesant să observi diferite culturi și e benefic să te lași îmbogățit de fiecare experiență. Probabil cel mai mare câștig e această îmbogățire, această perspectivă tot mai largă asupra vieții. Oamenii, locurile, peisajele, experiențele, toate te ajută să acumulezi tot mai multe cunoștințe despre lume și viață în general. Iar această cunoaștere are o puternică influență asupra interpretării muzicii. Cele mai interesante momente au fost cele petrecute în Rusia și Kazahstan.

– Să rămânem la ”geografie”. Ai un vis legat de o scenă pe care îți dorești să ajungi?
– Visul meu este să particip la un concurs cu renume internațional, cum ar fi Concursul Internațional Ceaikovski din Moscova.

– Unde ești acasă?
– Vă spun sincer că îmi este foarte greu să vă răspund la această întrebare. Am schimbat atâtea locuințe de-a lungul timpului, atâtea camere de hotel, încât nu vă pot da cu certitudine doar un singur loc. Pentru mine “acasă” e locul unde mă simt apreciat, unde îmi desfășor activitatea. Viața m-a învățat să fiu confortabil și adaptabil în orice loc, iar mai mult decât atât, am învățat să mă bucur de orice loc frumos pe care îl vizitez. Călătoriile sunt un mod fantastic prin care îmi reîncarc „bateriile”. Momentan, “acasă” e la Viena, împreună cu soția mea, care mă susține în tot ceea ce fac. Un al doilea “acasă” e la Cluj, unde îmi vizitez familia extinsă și unii prieteni. Iar apoi ”acasă” este Sighetu Marmației.

”Când mă întorc în Maramureș, emoțiile mă copleșesc”

– Ce din Maramureș porți cu tine?
– La Sighet am fost în urmă cu doi ani, când am susținut un recital de pian la Școala de Muzică. Atmosfera a fost cu totul specială. De fiecare dată când mă întorc în Maramureș, emoțiile mă copleșesc. Sighetul este locul în care am copilărit, locul în care am început studiul pianului. Mă leagă de acest oraș multe amintiri frumoase. Primul concert, meciurile de fotbal din curtea blocului, momentele petrecute cu prietenii din cartier, clipele petrecute la țară, în casa bunicilor, mersul la săniuș, cu colinda. Sunt amintiri pe care le voi purta cu mine toată viața.

– De ce ți-e cel mai dor din Maramureș?
– Îmi e dor de locurile frumoase pe care îmi doresc să le revizitez. De oamenii simpli, dar calzi, gospodari și primitori. Îmi e dor de portul popular maramureșean. Și de porțile de lemn. De casele tradiționale. Îmi e dor de liniștea caracteristică mediului rural. Mi se face dor de peisajele frumoase. Și de mâncarea noastră gustoasă.

”Sinceritatea artistului îl face vulnerabil”

– Ce energie îți aduc concertele?
– Experiența concertului îmi dă cea mai mare satisfacție, reprezentând apogeul muncii unui artist. Deși e un preț mare de plătit. Dăruirea este totală, artistul își deschide sufletul în fața publicului, iar tocmai din acest motiv, sinceritatea artistului îl face vulnerabil. Interpretul este elementul esențial, personajul care transmite publicului un mesaj muzical din partea compozitorului. Pentru ca mesajul compozitorului să fie transmis în mod autentic, e important ca artistul să aibă o cunoștință aprofundată asupra muzicii. Experiența, maturitatea și viziunea artistului asupra vieții reprezintă amprenta pe care el o are asupra actului artistic. Publicul, în calitate de receptor al mesajului, joacă de asemenea un rol foarte important. Din păcate, însă, conexiunea dintre artist și public este uneori întreruptă de diferiți factori. Adevărata legătură are loc doar între oamenii sinceri și doritori de cunoaștere. Ei vor înțelege mesajul și vor oferi artistului o energie cu totul specială. Fiecare apariție publică înseamnă un puternic consum fizic și psihic, dar, în final, dialogul și conexiunea cu publicul, sinceritatea care îl face de atâtea ori vulnerabil pe artist, intensitatea trăirilor sufletești și aprecierea spectatorilor sunt factorii care te împlinesc ca artist.

”Câștigarea unor competiții a dus la deschiderea unor uși care păreau greu de descuiat”

– Dar concursurile? Ele ce relevanță au pentru tine?
– Premiile sunt foarte importante, pentru că îți dau un motiv în plus de a merge mai departe, de a persevera și de a te autodepăși. Fiecare apariție pe scenă te face mai puternic, mai experimentat, mai îmbogățit. Iar dacă actul artistic este însoțit și de recunoașterea din partea unui juriu, împlinirea e cu atât mai mare! De nenumărate ori, câștigarea unor competiții a dus la deschiderea unor uși care păreau greu de descuiat.

– Dacă privești în urmă, care ai spune că a fost momentul cheie al carierei tale de până acum?
– Momentul cheie al parcursului meu de până acum a fost cu siguranță mai 2014. Câștigarea concursului “Astana Piano Passion” din Kazahstan. Atunci am primit aprecierea neașteptată din partea celebrului pianist Denis Matsuev, care a fost președintele juriului. Momentele petrecute acolo, dar și concertele oferite în urma câștigării acestui premiu, m-au făcut să cred și mai mult că acesta e drumul pe care vreau să merg. Al doilea moment extrem de important a fost momentul în care am fost admis la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena. Această oportunitate de a studia în Austria, la o asemenea universitate de prestigiu, cântărește pentru mine mai mult decât orice premiu obținut.

”Ca o ofrandă oferită Divinității, ca o reverență pentru profesorii mei”

– Apropo de momente cheie. Anul 2021 ți-a adus albumul de debut.
– Mi-am dorit ca acest prim disc să fie ca o ofrandă oferită Divinității, ca o reverență pentru profesorii mei și ca o mulțumire întregii echipe Radio România Muzical cu care colaborez din 2010.
– Sonata nr. 23 op. 57 în Fa minor „Appassionata” de Ludwig van Beethoven, Sonata nr. 2 op. 35 în Si bemol minor „cu marș funebru” de Frédéric Chopin și Suita nr. 2 op. 10 în Re major „Clopote sonore” de George Enescu.
– Discul propune o incursiune sonoră interesantă prin care ascultătorul își aduce aminte de clipele frumoase ale vieții, dar și de momentele de suferință, greutăți și întristare. De fapt mi-am dorit ca ascultătorul să fie încurajat la o continuă căutare a adevăratului sens al existenței umane. O căutare care poate fi descoperită în cele trei lucrări alese, diferite ca stil, dar care au ca elemente comune frământările și trăirile interioare ale unor mari creatori. Îmi doresc ca acest disc să fie sursă de inspirație pentru toți cei sinceri, cei dornici de cunoaștere și de adevăr.

”Emoțiile au fost intense și speciale în momentul în care am ținut în mână acest disc”

– Pentru tine ce reprezintă acest album de debut?
– O concluzie a căutărilor mele în anii de facultate petrecuți la Cluj. Lucrările muzicale interpretate m-au însoțit în timpul studiilor mele, fiindu-mi aproape de suflet. Am învățat și încă învăț multe lucruri noi, interpretând acest lucrări. Sunt aspecte profunde care țin de viață, de moarte, de o căutare a adevăratului sens al existenței umane, iar pe măsură ce anii trec, aceste trăiri emoționale devin tot mai puternice, tot mai profunde. Sunt extrem de onorat și bucuros că acest proiect a fost finalizat cu succes. Mulțumirile mele speciale se îndreaptă către echipa Radio România Muzical, care a inițiat și coordonat acest proiect. Sesiunea de înregistrări a avut loc în septembrie 2018, când, timp de o săptămână, la Sala Radio, împreună cu o întreagă echipă în spate, am înregistrat piesele prezente pe disc. Emoțiile au fost intense și speciale în momentul în care am ținut în mână acest disc, fiind conștient de valoarea lui sentimentală în primul rând, iar apoi fiind recunoscător tuturor celor care au contribuit la realizarea discului.

”Nu te poți bucura de muzică fără să crezi în existența lui Dumnezeu!”

– Studii, concerte, premii, album. Ce te-a învățat până acum muzica?
– Prima lecție pe care muzica m-a învățat a fost cea a disciplinei, a perseverenței, a muncii, a autodepășirii. Cea mai importantă lecție, însă, este conștientizarea faptului că Dumnezeu există. Nu te poți bucura de muzică fără să crezi în existența lui Dumnezeu! Ducând lucrurile la o scară cât mai largă, amprenta Divinității poate fi văzută și simțită doar privind în jur, ascultând cântecul păsărilor, vuietul valurilor mărilor. Și aceasta e muzică. Iar când încerci să înțelegi magia trăirilor și sentimentelor din timpul unui concert sau conexiunea spirituală cu acel “ceva”, Dumnezeu e sursa inspirației și motivul pentru care muzica a luat ființă. Au existat, de-a lungul istoriei, muzicieni care au fost conștienți de acest lucru, iar viața lor a fost ca o mulțumire la adresa divinității. Bach, unul din părinții muzicii clasice, a fost omul care și-a manifestat în fiecare moment al vieții lui mulțumirea față de Dumnezeu, compunând lucrări religioase de o profunzime incredibilă. Care îți dau fiori când le asculți sau când le interpretezi. Cu siguranță, trebuie să fie “Cineva” în spatele tuturor lucrurilor, care să le orchestreze într-un mod atât de frumos.

”Faptul că reușesc să mă fac înțeles de cei din jur e un mare har!”

– Ce înseamnă pentru tine azi să cânți la pian?
– Mie cântatul la pian îmi oferă o posibilitate cu totul specială de a transmite un mesaj celor din jur. Și de a fi eu însumi. Noi, muzicienii, de cele mai multe ori suntem singuri, izolați într-o sală de studiu, în fața unui instrument muzical, iar în majoritatea cazurilor comunicarea prin cuvinte nu este punctul nostru forte. În schimb, cântatul la pian îmi oferă ocazia să transmit oamenilor ceea ce simt, ceea ce gândesc și ceea ce cred. Faptul că reușesc să mă fac înțeles de cei din jur e un mare har! Pe lângă acest lucru, cântatul la pian mă apropie tot mai mult de Dumnezeu. Sunetele au un impact mult mai mare decât cuvintele, în același fel în care o lume în alb-negru nu ar putea fi comparată cu o lume în culori. Acest impact al sunetelor are și un rol purificator, vindecător.

”Bucuria nu poate fi mai mare”

– De ce e nevoie să ieși din mulțimea celor care știu cânta la pian și să devii un artist? Cum faci saltul din obișnuit spre excepțional?
– Cred că saltul din obișnuit spre excepțional se face în momentul în care tânărul muzician are ceva cu totul special de transmis publicului. La acest nivel, toți muzicienii au dobândit deja multe calități muzicale interpretative și tehnice, acest lucru nu poate fi pus la îndoială. Dar ceea ce face diferența dintre un interpret sau altul este capacitatea artistică de a transmite un mesaj special publicului. Profunzimea înțelegerii muzicii, sinceritatea muzicianului, modul în care acesta își pune sufletul pe tavă și modul în care el reușește să creeze acea conexiune specială cu publicul, acestea fac diferența dintre un muzician obișnuit și unul excepțional. De ce e nevoie să ies din mulțimea celor care știu să cânte la pian și să devin un artist? Pentru a oferi ceva cu atât mai special societății și pentru a fi apreciat de cei din jur. Dorința de împlinire face parte din nevoile fundamentale ale ființei umane, iar în momentul în care un artist se simte folositor și benefic celor din jur, bucuria nu poate fi mai mare.

În loc de CV

Începutul
Cadmiel Boțac s-a născut în Sighetu Marmației în 16 ianuarie 1997. În 2001 se apucă de cursurile de pian la Școala de Muzică din orașul natal, îndrumat de profesoara Monica Chifor.

Studii
A studiat la Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (prof. Daniel Goiți). În prezent studiază la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena (prof. Stefan Arnold). A participat la cursuri de măiestrie  la Salzburg și Viena, susținute de Robert Levin, Boris Berman și Markus Schirmer.

Concerte
În 2001, în decembrie, urcă pentru prima oară pe scenă. Era spectacolul de Crăciun al Școlii de Muzică din Sighetu Marmației. Primul concert important îl susține în 2011, la Conservatorul din Luxemburg. A concertat în SUA, Luxemburg, Croația, Italia, Franța, Rusia, Germania, Austria și România.

Premii
În 2003 cucerește primul premiu, când câștigă Concursul ”Carl Czerny” din Piatra Neamț. Primul premiu relevant vine în 2007, la Concursul Internațional de Muzică din Zagreb. În mai 2014 câștigă Concursul Internațional ”Astana Piano Passion” din Kazahstan. Un moment cheie din parcursul lui Cadmiel, grație întâlnirii cu renumitul pianist Denis Matsuev. Urmează premii I la alte concursuri internaționale din Italia, Franța și România. Bursier al Fundației pentru Comunitate, al Fundației Regale Margareta a României, al Fundației Europene Yamaha.

Debut discografic
Albumul ”CADMIEL BOȚAC – Recital de pian. Beethoven, Chopin, Enescu” a apărut în noiembrie 2021 la Casa Radio din București. Este rezultatul a două distincții acordate tânărului artist de Radio România Muzical: Premiul special obținut în 2017 la ”Transylvanian International Piano Competition” de la Brașov și Bursa ”Moștenitorii României muzicale” câștigată în 2020.

Franz Liszt – Sonata in B-Minor S.178, în interpretarea lui Cadmiel Boțac, aici.

Ramona-Ioana POP
Foto: arhiva personală Cadmiel Boțac

CITEȘTE ȘI:
Sigheteanul Cadmiel Boțac, recitaluri-eveniment în Cluj-Napoca, Timișoara și București

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.