Andrei Marincaș are 22 de ani și este originar din Mireșu Mare. În prezent urmează cursuri de masterat în ”Computing” la Universitatea din Sunderland (Anglia). Apreciază platformă desprinsă parcă din celebrul joc ”The Sims Social” în care se derulează cursurile online, dar mărturisește că nu ar da un bulgăre de brânză de vaci din Maramureș pe zece bucăți de cheddar englezesc. Îndrăgostit de informatică și de peisajele marine, Andrei împărtășește cu noi impresiile după prima lui lună petrecută în Sunderland.

”În Anglia este evaluat nivelul de înțelegere, și nu nivelul de memorare”

– Cum te-ai decis să aplici pentru un master în străinătate?
– Încă din anii de liceu, petrecuți studiind matematica și informatica la Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” din Baia Mare, am avut dorința de a studia în străinătate. Însă mereu am fost descurajat de oameni care mi-au spus că nu are rost, că și în România o să fie bine pentru mine deoarece sunt un elev bun. Într-adevăr, am fost premiant de locul I în liceu, la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord – Baia Mare, am avut bursă, fiind printre cei mai buni studenți din an, însă aceste lucruri nu sunt de ajuns pentru a-ți găsi un serviciu, pentru a-ți construi un viitor. Prietenii mei plecați în străinătate la studii mi-au tot povestit cât de ușor le este la facultate, că au și timp să lucreze pentru un job part time, au și timp pentru ei. Și eu am lucrat la o firmă ca dezvoltator de aplicații android pe o perioadă de training, însă a fost extrem de solicitant să țin pasul cu ambele, așa că am fost nevoit să renunț la serviciu pentru a avea timp să învăț. Dar chiar și așa, timpul de recreere a fost foarte puțin. După terminarea facultății a trebuit să aleg între a continua studiile în Baia Mare, a merge la Cluj sau în București ori a pleca în Anglia (nu am luat în considerare alte țări din considerentul de limbă). Am ales în final Anglia datorită faptului că durata de studii masterale în domeniul meu este de un singur an, în timp ce în țară este de doi ani. În plus, în România este o cantitate de informație enormă, accentul punându-se pe memorarea ei mai mult decât pe înțelegerea propriu-zisă. În România trebuie să știi fiecare formulă, fiecare definiție pentru sesiunea de verificare a cunoștințelor, în timp ce în Anglia este evaluat nivelul de înțelegere, și nu nivelul de memorare.

A aplicat la trei facultăți, a fost acceptat de toate

– Cât a durat de când ai aplicat și până ai aflat vestea?
– Procesul de înscriere a început în luna februarie, când sora mea mi-a spus despre o agenție care m-a ajutat să îmi pun actele în ordine pentru a putea aplica. Intenționam să aplic pe cont propriu, însă o agenție te ajută foarte mult deoarece specialiștii de acolo sunt la curent cu toate noile reglementări. Pandemia, însă, a oprit procesul, vehiculându-se o vreme ideea că în acest an nici nu vor mai fi primiți studenți străini. Nu mai era nimic sigur, nimic nu avansa, așadar am considerat că procesul s-a oprit… Însă în luna iunie, înainte de examenul de licență, am fost contactat și am fost înștiințat că este ultimul an în care Guvernul Angliei oferă acest împrumut care este destinat acoperirii taxelor de școlarizare. Am aplicat la trei facultăți: Sunderland, Lancashire și Sheffield – aceasta fiind și ordinea priorităților. Am fost acceptat la toate trei, Lancashire oferindu-mi o bursă de aproximativ o mie de lire, iar Sunderland oferindu-mi campus gratuit (cazare, bilete de transport în comun, sală de sport). Am acceptat de îndată oferta celor de la Sunderland.

”Stăteam noaptea treaz, gândindu-mă și imaginându-mi diferite contexte ce urma să le trăiesc”

– Ce ai simțit când ai aflat că ai primit bursa și vei pleca?
– Înainte să aplic, aș minți dacă aș spune că am fost 100% convins că asta vreau să fac, însă în final, după câte mailuri am trimis, după câte cereri am făcut, după atâtea acte care au necesitat traduceri autorizate, eram sigur că asta îmi doresc și că tot timpul alocat procesului în care m-am ostenit să bifez toate ”căsuțele” necesare obținerii bursei a meritat. Așadar, când am fost acceptat și am știut că urmează să plec, m-am bucurat. În același timp, mărturisesc, am fost mândru de mine. În zilele următoare toate gândurile mele s-au îndreptat înspre călătoria ce urma să vină. Stăteam noaptea treaz, gândindu-mă și imaginându-mi diferite contexte ce urma să le trăiesc. Chiar și acum îmi amintesc ziua când am ieșit de la dentist, îndreptându-mă spre mașină, mi-am verificat mail-ul (mi-l verificam obsesiv în acele zile) și am văzut mesaj din partea celor de la Sunderland cu confirmarea că am fost acceptat la masterul de ”Computing”. Mi s-au umezit ochii, mi s-au înmuiat genunchii și mi s-a ridicat de pe umeri o greutate apăsătoare pe care o căram cu mine oriunde: a fost un moment de eliberare de atâta tensiune pe care am trăit-o în toată acea perioadă.

– Până să pornești în această importantă călătorie, ai mai fost vreodată plecat din țară?
– Până să vin în Anglia, am mai călătorit o singără dată în afara țării, în Ungaria. Am primit o bursă de călătorie din partea faculății care îmi plătea drumul și cazarea la un hotel de top pentru a participa la un concurs internațional de informatică în Debrecen împreună cu doi colegi. Am avut ocazia să văd cum arată facultățile dintr-un oraș din Ungaria și am rămas plăcut impresionat. Totodată am avut norocul ca acest concurs să fie în perioada de dinaintea Crăciunului, așa că am avut ocazia să vizitez și un târg de Crăciun. Am petrecut niște momente minunate, privind spectacole stradale, gustând din mâncărea lor tradițională. La concurs am fost foarte aproape de un loc în top 10, însă eu am fost mulțumit de munca depusă și la fel au fost și profesorii noștri.

– Și a venit și ziua plecării…
– … cel mai greu m-am despărțit de sora mea care de altfel este și prietena mea cea mai bună. Suntem genul de frați care mereu își împărtășesc orice secret și mereu suntem acolo unul pentru celălalt. În ultimii trei ani de altfel am împărțit cu ea o chirie în oraș, ea fiind elevă la liceu, eu student la facultate. Ea a fost și prima persoană căreia i-am dat vestea că am primit bursa. S-a ținut tare la despărțire pentru mine, nu a vrut să o văd vulnerabilă, a ales să mă susțină până la capăt. Eu nu am putut să fiu așa tare, mai ales când mi-am văzut părinții, care mă îmbrățișau cu lacrimi în ochi. Niște lacrimi constructive, de altfel, care nu demonstrează nimic altceva decât iubirea și grija pe care aceștia mi-o poartă.

”Nimănui nu îi este frică să răspundă indiferent dacă e un răspuns corect sau greșit”

– Și ai ajuns la Universitatea din Sunderland, pentru a urma un masterat în ”Computing”. Cum a fost prima zi de școală?
– Am început masterul în 12 septembrie în acest an. Orele se desfășoară online din cauza pandemiei. În trimestrul următor am fixate în program și ore la care va trebui să merg la facultate. Aștept cu nerăbdare acest lucru, cu speranța că nu se vor muta și acestea în online. ”Computing” este un domeniu care îmi descrie cel mai bine nu numai zona de interes, ci și pasiunea, dat fiind că încă din liceu m-am îndrăgostit de informatică.

– Povestește-ne puțin despre cum decurg studiile tale la Universitatea din Sunderland.
– Mi s-a părut o idee inovatoare ceea ce a făcut Universitatea din Sunderland pentru ca studenții să poată învăța online. Avem o platformă desprinsă parcă din unul din cele mai jucate jocuri de simulare a vieții, ”The Sims Social”, unde fiecare student își customizează propriul avatar cu ajutorul căruia se va putea deplasa în joc. În platformă este simulată clădirea facultății, putem vizita fiecare clasă, putem vorbi cu profesorii și cu colegii, de asemenea putem ține cursuri. Totul este o simulare a realității. Ceea ce mi se pare cel mai fain este că nu o să am o sesiune pentru care să mă stressez să învăț o tonă de caiete pe care le-am scris de-a lungul unui semestru, deoarece o sa fiu testat gradual, pe măsură ce avansăm, din aproximativ două în două săptămâni, având acces la toate formulele și la internet. Tot ceea ce trebuie să știu eu este să le aplic și să înțeleg logica din spatele acestora. Am trei ore de curs în fiecare seară, de luni până joi. Acest program îmi conferă posibilitatea de a avea un job pe parcursul zilei. Profesorii de aici sunt mai degrabă prieteni, mereu glumim cu ei, adesea își petrec pauzele cu noi discutând lucruri diverse. De exemplu aseară am discutat despre preferințe culinare. Apreciez că profesorii sunt foarte deschiși, încearcă să comunice cu fiecare dintre noi și te conving că îi poți întreba orice oricând, fără să îți fie teamă sau rușine. Și chiar așa și este, nimănui nu îi este frică să răspundă indiferent dacă e un răspuns corect sau greșit, nimănui nu îi este frică să întrebe chiar dacă întrebarea este una pertinentă sau ușor stupidă. Mai rar profesori ca aceștia în România! Îmi amintesc de unii la ora cărora nu aveai ce să scoți un sunet, indiferent dacă ai înțeles sau nu, profesori care nu acceptau o greșeală din partea ta, care nu comunicau, ci – mai degrabă – aveau un monolog.

Farul Roker Pier

”Iubesc literatura și arta. Acestea au reprezentat mereu evadarea mea”

– Dincolo de informatică, Andrei, ce te mai pasionează?
– Iubesc literatura și arta. Acestea au reprezentat mereu evadarea mea din lumea rațională a matematicii și informaticii. Cu ajutorul literaturii am reușit să păstrez balanța în ceea ce sunt. Informatica și literatura au fost marile mele pasiuni încă din anii de liceu. Nu aș fi putut niciodată să renunț la vreuna dintre ele deoarece m-aș fi pierdut pe mine. Am ales informatica, însă evadez mereu în cărți, uneori ”vărsându-mi” sensibilitatea în poezie și proză. Toată iubirea mea pentru literatură consider că se datorează profesoarelor de limba română pe care le-am avut, în frunte cu doamna Alina Dorle, căreia nu îi voi putea mulțumi niciodată suficient pentru sprintul propulsatoriu pe care mi l-a oferit în această direcție. Totodată iubesc muzica (mereu mă înconjur cu ea), cinematografia și teatrul. O altă plăcere ar fi oina. Din păcate nu am jucat de o perioadă îndelungată, însă îmi este dor. Îmi place foarte mult să înot, mi se pare un sport foarte plăcut, indiferent că este într-o piscină, lac, râu sau mare. Și mă bucur și de câte o partidă de tenis de câmp.

”Nu aș da un bulgăre de brânză de vaci de la noi pe zece bucăți de cheddar”

– Cu ce idei preconcepute ai plecat spre Anglia? Câte s-au adeverit, câte s-au spulberat?
– În primul rând mereu am avut impresia că mâncarea lor este mult mai bună decât a noastră. Acum spun că mâncarea noastră are un gust mai bun: nu aș da un bulgăre de brânză de vaci de la noi pe zece bucăți de cheddar de-a lor. De asemenea mă așteptam să găsesc foarte multe sortimente de ceai în magazine, dat fiind că sunt în… Anglia, însă în supermarketurile din România există mai multe tipuri de ceaiuri. În schimb lumea este foarte amabilă, mai amabilă decât mă așteptam. De exemplu, mă uimește faptul că în supermarketuri, atunci când se deschide o casă de marcat nouă, toată lumea insistă spre alții să meargă în față, în timp ce în România toată lumea se înghesuie și, eventual, chiar se ceartă la casa de marcat cea nou deschisă. Lumea este foarte răbătoare cu tine, mai degrabă îți zâmbește decât să se înfurie pe tine, sunt foarte respectuoși în acest sens. De altfel Anglia este exact așa cum mi-o imaginam, precum am văzut în filme… Din păcate aici nu sunt biserici, acest lucru fiind destul de greu de acceptat de mine, deoarece nu lipseam o duminică de la slujba din satul meu. Singurele biserici din zonă sunt transformate în muzee, având program de vizită, nu de slujbă.

Râul Wears, de pe fereastra camerei de cămin a lui Andrei

”Consider că nu puteam să aleg un loc mai frumos decât acesta”

– Prin ce te-a impresionat mai întâi Sunderland, noua ta casă?
– Cred că lucrul care m-a făcut cel mai mult să aleg și să îndrăgesc Sunderland a fost peisajul pe care acesta îl ”pictează” zi de zi. Pe fereastra camerei mele pot să zăresc portul și Marea Nordului în toată splendoarea. Personal, sunt îndrăgostit de peisajele maritime, consider că nu puteam să aleg un loc mai frumos decât acesta. Zilnic privesc bărci cum alunecă pe apă, ascult pescărușii în timp ce se pierd spre apus, privesc mari ambarcațiuni cum poposesc în port, citesc cărți pe faleză, la doi pași de pescarii care își avântă undițele în marea învolburată.

Farul Alb

– Ia-ne de mână și plimbă-ne puțin prin Sunderland, așa cum l-ai descoperit tu într-o lună de când a devenit noua ta casă.
– Sunderland este un oraș port aflat în regiunea Tyne and Wear a Angliei (regiune central nord-estică). Acesta a lăsat o urmă importantă în istoria Angliei și totodată în economia acesteia datorită comerțului cu sare și cărbune. Împreună cu colegii mei greci din cămin zilnic ”pictăm” străzile orașului cu urmele pașilor noștri, încercând să descoperim fiecare parte din acest oraș. Fiind un oraș port, acesta are mai multe faruri. Unul dintre cele mai mari este farul Roker Pier a cărui construcție a fost începută în 1885. Faleza în istovul căreia se află farul adăpostește un pasaj subteran care de altfel conduce la far. Sunt de admirat farul și peisajul, dar tot aici, dacă veniți în Sunderland, vă recomand să încercați tradiționala mâncare ”Fish and Chips” de la localul cu numele farului, așezat în fața falezei. Asta pentru savoarea locului: nu sunt fan pește, însă vă pot garanta că nu am mâncat niciodată un pește așa de bun. Un alt far pe care l-am vizitat este The White Lighthouse, construit în 1856. În apropiere de ”Farul alb”, cel care a călăuzit navele spre a găsi limanul și a scăpa de valurile învolburate ale Mării Nordului, am vizitat Roker Park. Este un parc destul de mare, plin de vegetație, care adăpostește și un lac, unde am avut norocul să admir și să hrănesc lebede. Am vizitat și stadionul echipei de fotbal Sunderland A.F.C.

”Ceea ce nu o să poți niciodată să mușamalizezi este dorul de acasă”

– La ce ai dus prima dată dorul de acasă?
– Prima tentație ar fi să spun că am dus dorul mâncării: în primele zile mi-a fost enorm de greu să mă acomodez cu mâncarea de aici, care nu are gust puternic, fiind foarte procesată, stoarsă de orice înseamnă natural, spre diferență de mâncarea noastră, care este gustoasă și în care încă mai găsim urme de ingrediente naturale. Însă, acum, după o lună de când am ajuns aici, pot spune că te obișnuiești cu mâncarea. Însă ceea ce nu o să poți niciodată să mușamalizezi este dorul de acasă, adică dorul de familie și de prieteni. Am cunoscut foarte multe persoane aici, toată lumea este extrem de politicoasă, mi-am făcut deja prieteni din multe țări, ies des cu ei pentru a mai uita de dor, pentru a vizita locui noi, pentru a interacționa, însă, la finalul zilei, când te așezi în pat să adormi, dorul revine. Nu las ziua să treacă fără să îmi sun familia și fără să le scriu prietenilor mei pe rețelele sociale. Le sunt tuturor recunoscător că mă sprijină și că sunt mereu acolo pentru mine atunci când am nevoie de ei. Din păcate nu pot să fie și fizic, însă uneori, reușesc să rupă această barieră, să mă facă să uit că ei de fapt sunt la mii de kilometri depărtare. Adevărul este că persoanele dragi sunt mereu aproape, deoarece le purtăm în inima noastră.

Parc din Sunderland

”Uneori poate fi copleșitoare străinătatea”

– Cu ce te-ai adapat cel mai ușor?
– Cel mai rapid mi-a fost să mă adaptez la tot ce înseamnă școală. Toate informațiile pe care ni le-au dat referitoare la modul de desfășurare a cursurilor, orarul, taxe etc., toate au fost precise, foarte bine structurate și puse la punct, cei de la universitate asigurându-se că fiecare am înțeles tot ce era de înțeles. De asemenea mi-a fost foarte ușor să mă adaptez la modul lor de predare și la faptul că se concentrează pe o singură direcție în ceea ce predau: totul este pus cap la cap și are continuitate în lanțul logic. Mi-a fost frică de faptul că nu o să mă adaptez la limba engleză, însă nu am avut nicio problemă în a-i înțelege pe interlocutori, fie ei profesori, caserițe, prieteni etc. Am noroc, deoarece în această zonă nu folosesc foarte mult accentul britanic, ci este mai degrabă un accent scoțian, foarte ușor de înțeles pentru mine. Încă lucrez la exprimare, dar până acum nu prea au existat cazuri să nu mă fac înțeles. Chiar am avut conversații din tot soiul de domenii cu oamenii pe care i-am întâlnit. În ceea ce privește faptul că stau într-un cămin, mă uimește faptul că m-am acomodat încă din prima zi. Nu mă așteptam, sincer, deoarece niciodată nu am stat la cămin, nu am împărțit bucătăria cu încă cinci persoane străine, însă nu am avut nici cea mai mică problemă. Sunt înconjurat de cinci greci și m-am obișnuit. De asemenea cu gătitul sunt obișnuit, stând patru ani de liceu singur într-un apartament, iar apoi trei ani de facultate cu sora mea. În ceea ce privește sarcinile zilnice, nu am nicio problemă să mă descurc 100% pe picioarele mele, ba chiar mi se pare mult mai simplu decât în România, datorită ușurinței cu care avansez la facultate. Toată lumea mă întreabă dacă m-am acomodat cu vremea, însă de o lună, de când sunt aici, nu știu dacă au fost măcar cinci zile de ploaie. Chiar și când a plouat, a fost o ploaie măruntă, care nu m-a fi deranjat. De fapt chiar îmi este dor de ploaia cu stropi mari pe care o aveam acasă destul de frecvent. Fiind umiditate mare, nu sunt mari diferențe de temperatură între zi și noapte, așa că nu am probleme cu temperatura.

– Dar cel mai greu?
– În primele săptămâni fusul orar o constituit o problemă pentru mine, deoarece fiind obișnuit cu ora României, mereu tindeam să mă pun la ora 21 în pat (ora 23 a Româinei), să mă trezesc la ora 6 (ora 8 a României). Ideea este că eram convins că atâta este ora judecând după apus și răsărit, nu puteam să îmi păcălesc creierul că era altă oră de aici. Însă în timp m-am obișnuit și cu asta: a ajutat să nu mai văd ora României niciunde, nici pe ecranul telefonului, nici pe cel al laptopului. După cum am mai pomenit, mâncarea ar fi un alt lucru cu care greu m-am obișnuit. În ceea ce privește conflictele mele interioare, nu aș fi reușit să mă descurc singur, probabil, dacă nu aș fi vorbit zilnic cu cei dragi. Altfel cred că mi-aș fi făcut demult bagajele să merg acasă, deoarece uneori poate fi copleșitoare străinătatea. Uneori te încearcă un dor imens de locurile în care ai copilărit și ai trăit, de cei de acasă. Așadar faptul că am ajuns până aici și încă sunt aici se datorează mai multor persoane, nu doar mie…

R. Anda Toma
Sursă foto: Andrei Marincaș și Facebook / University of Sunderland

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.