Merg prin toamnă la întâlnirea cu Paul Ciuci. Urmează concertul din Baia Mare în cadrul turneului ”Pe tine te-am ales”. Încerc să îmi aduc aminte când l-am văzut prima dată în concert. Cred că era 1986. Și îmi tot revine în minte discul ”Fata din vis”. Abia apăruse. Îl ascultam la pick-up și cântam sperând (cum mai speram…) să fiu și eu cândva fata din visul cuiva. Anii au trecut, discul îl mai am și azi, pick-up-ul s-a stricat, vise au fost multe… Și în lumina unei luni aproape pline, discuția cu Paul Ciuci nu avea cum să fie despre altceva decât despre vise.
”Dacă mă gândesc la chitara aia și închid ochii am din nou 9 ani…”
– Și totul a început cu visul de a cânta…
– Lucrurile s-au întâmplat progresiv. Nu am decis azi că de mâine voi trăi din muzică. Nu. La 9 ani i-am cerut mamei mele foarte insistent, chiar obraznic de insistent, să îmi cumpere o chitară. Auzisem eu de o formație poloneză pe care am și văzut-o la Teatrul de Stat din Turda. Și chitara roșie Jolana pe care o aveau m-a încântat. Și acum dacă mă gândesc la chitara aia și închid ochii am din nou 9 ani… După ce mi-a luat mama chitara am început să cânt. Să cânt… E impropriu spus. Mă jucam să văd cum sună, inventam să văd ce sunete ies și așa am atins pragul fizic în care ajung toți cei care se apucă de cântat la chitară: se umflă degetele și te dor atât de tare încât îți vine să nu te mai apropii de chitară. După vreo trei zile după ce am primit chitara degetele îmi erau atât de umflate… Ei bine, dacă depășești acest prag fizic și psihologic, atunci lucrurile devin interesante. Iar eu l-am depășit!
”Am scris-o în 1978”
– Și a venit următorul vis? Acela de a trăi din muzică?
– Nici după ce am început să cânt cu adevărat la chitară nu a existat un moment în care am decis să fac din asta carieră. Lucrurile s-au întâmplat în continuare progresiv. Muzica a devenit o pasiune din ce în ce mai mare. Și pașii care m-au condus spre cariera muzicală nici nu știu exact cum i-am făcut, dar i-am făcut zi după zi după zi. Așa m-am trezit că nu mă mai mulțumea să cânt singur și că vreau să cânt cu o trupă. Așa că am găsit doi prieteni în Câmpia Turzii cu care am făcut prima mea trupă, Telegraf. A urmat momentul de răscruce în care am primit invitația să ne alăturăm unei trupe din Cluj, Compact. Iar restul este istorie.
– Apropo de istorie. Ai făcut istorie cu ”Fata din vis”, o melodie care se cântă deja de peste patru decenii…
– Povestea cu ”Fata din vis” a fost ceva magic în viața mea. Am scris-o în 1978 când încă eram la Telegraf, dar cu care nu am apucat să o cânt în concerte niciodată. Am început să cântăm ”Fata din vis” în concerte cu Compact din 1981 și a apărut pe disc în 1983. Iar restul e iarăși istorie.
”Fata asta din vis chiar a existat”
– Paul, fata asta chiar a existat? Sau a fost o născocire a ta?
– Fata asta din vis chiar a existat. Am întâlnit-o în noiembrie 1978 în tren. Țin minte și acum că era urât afară, era ceață și trist. Veneam de la București, unde cumpărasem primul set de tobe așa-zis profesioniste. Era târziu și știu că am ieșit la o țigară pe culoar. Unde era o fată care fuma și ea. Primul lucru pe care l-am remarcat erau pantofii ei albaștri. Nu era o culoare prea des întâlnită pe atunci… Am intrat în vorbă cu ea, nu am întrebat-o cum o cheamă, așa că pentru mine – înainte să devină fata din vis – a fost fata cu pantofi albaștri. A coborât în Alba Iulia, eu am continuat călătoria spre Câmpia Turzii, unde locuiam. Și fata asta a devenit o amintire foarte interesantă. Mi-a inspirat versurile care au venit așa, parcă de nicăieri. Inițial era o strofă la care am renunțat ulterior pentru că prea restrângea geografic lucrurile: ”În gara ce părea pustie / Ai coborât şi ți-am promis / Să vin la tine în cetate / S-aprind lumina ce s-a stins”. Asta pentru că aflasem de la ea că locuia într-un cartier care se numea ”La Cetate”.
”Cine nu-și dorește să scrie un cântec care să învingă timpul?!”
– Nu știai tu în 1978 ce scrii…
– … dar cine nu-și dorește să scrie un cântec care să învingă timpul?! Care să rămână în mintea și în inima oamenilor?! Toată lumea care face muzică visează la asta. Și fiecare om care ascultă piesa se regăsește în versuri. Poate ai purtat o fată în vis. Sau ai fost fata din visul cuiva. Eu așa cred: că mi-a fost dat să pun în versuri ceva ce a existat în sufletul multora. Și când te identifici cu versurile unui cântec, acesta devine cumva al tău. Și al tău.
– Așadar ”Fata din vis” e un… vis împlinit pentru tine.
– Muzica a fost pasiunea mea. A fost visul meu. Eu am ales drumul acesta în viață. Și am și reușit să trăiesc din muzică. Vise împlinite. Iar fata asta din vis mie mi-a adus mult noroc. A fost cântată de multă lume și de multe ori. A făcut parte din coloana sonoră a unui film de Cristian Mungiu. O cântă lume și dincolo de granițele României. Chiar am avut bucuria să o aud cântată de persoane care nu cunoșteau limba română.
”Mereu ne-am simțit cumva acasă aici”
– Tentația ar fi să te întreb dacă a existat pentru tine vreo fată din vis prin Maramureș. Dar am să întreb ce loc ocupă Maramureșul în geografia ta personală.
– Ocupă un loc foarte important. În Baia Mare vin și cânt din 1980. Iar uneori aveam aici și câte două-trei concerte pe an prin anii ’80. Așa că am multe amintiri de aici pentru că am venit des și am vizitat aceste locuri. Avem un public numeros în Baia Mare, care ține mult la noi. Știm asta. În plus, ca un fel de încununare, colegul nostru de la bas, Lucian ”Lucas” Iluț, care este împreună cu noi imediat de șase ani, este de aici, din Baia Mare. Așa că legăturile sunt foarte clare și foarte strânse. Am visat mult să revenim cu un concert în Baia Mare. Pentru că mereu ne-am simțit cumva acasă aici. Iar concertul din seara asta presimt că va fi bestial.
Sala a fost plină. Și de pe la jumătatea concertului, (aproape) nimeni nu mai stătea pe scaune. S-a cântat, s-a dansat, s-a aplaudat, s-a scandat numele trupei, s-a bisat. Într-o seară ca o petrecere între buni prieteni care s-au regăsit după mult timp și și-au reluat legătura exact din același loc unde o lăsaseră. Ca și cum timpul ar fi o invenție inutilă, iar distanța nu ar exista. O seară a bucuriei. Și a viselor. Care, luminate de o lună aproape plină, au mereu o șansă în plus de a deveni realitate.
Ramona-Ioana Pop
Foto: Paul Ciuci, Lucian Iluț. Video: eZiarultău.
CITEȘTE ȘI:
”Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să cânt în trupa Compact…” (Lucian Iluț)
