Când se află sub vremuri de restriște (războaie, calamități, pandemii), oamenii își doresc revenirea la normalitatea de dinainte, cea cunoscută. Odată ce năpasta se risipește, societatea intră într-o nouă stare. În cele mai multe cazuri, normalitatea înseamnă obișnuința de a face, a gândi și acționa în același fel. Practicând o vreme mai îndelungată același mod de gândire și acțiune, obișnuința se transformă în rutină. Iar ieșirea din rutină nu-i o treabă tocmai ușoară!

Normalitatea are mute fețe…

Conceptul de normalitate vine din secolul XVII, perioadă în care s-a înfăptuit o suprapunere, o lipire a sensului juridic (coerciția derivată din norma legii) peste cel biologic (funcționarea organismului în parametri normali) și statistic (normalitatea, ca medie statistică). Unii filosofi moderni și-ar dori o întoarcere în timp a termenului, susținând că între ”firesc” și ”normal” nu se poate pune semnul egalității. Pentru ei firescul este un produs al ordinii superioare, dat ca moștenire universală, mai ușor de înțeles și acceptat, pe când normalul este abordat ca pe ceva prestabilit, convențional, ca pe o normă de urmat ce vine pe cale subiectivă. Polemica sensurilor este interesantă, dar să dăm crezare DEX-ului, care ne spune că normalitatea este o ”stare firească a lucrurilor”. Nu păcătuim prea mult afirmând că omul normal este sănătos, firesc, zdravăn, teafăr, întreg, neatins, natural, obișnuit.

Războiul din noi și puterea obișnuinței

Trăim vremuri nemaiîntâlnite, necauzate de calamități naturale, declarații de război sau blitzkrieg-uri și, totuși, lumea întreagă se află în război. Pe de o parte este lupta cu virusul, iar pe un alt plan se duce lupta din noi, purtată cu propria conștiință, cu caracterul, trăirea și personalitatea fiecăruia. Miza bătăliei interioare o reprezintă atitudinea față de situația dată, raportarea la viață și economie, modificarea relațiilor interumane etc.

O temă larg dezbătută în aceste zile este legată de gradul de subordonare a comportamentului uman în raport de nevoile secundare și derivate, adiacente nevoilor fundamentale (hrană, îmbrăcăminte, educație). Chiar dacă nu sunt vitale pentru existența umană, au ocupat spațiul central în vremea consumismului, deținând ponderea în totalul preocupărilor umane.

Într-o perioadă prăpăstios de scurtă omenirea a ieșit din normalitatea consumului exacerbat și a intrat într-o altă stare, a drămuirii resurselor, a trecut ca fulgerul de iute de la forfotă și zumzăit, alergătură și agitație la liniște. Totul a încetat brusc, de parcă cineva ar fi oprit electricitatea. Liniștea și singurătatea au luat pământul în stăpânire și i-au permis să respire în voie. În răsuflarea naturii se aude fiorul fricii din sufletele multora, se aud temerile care îi fac să vibreze. Frica vine din închipuire și neînțelegere a ceea ce va fi să fie după… Frica și panica sunt stări naturale, care l-au însoțit pe om în lupta de supraviețuire a rasei umane.

Cum ne pregătim pe drumul spre mâine?

Acceptând necunoscutul și nevăzutul, ieșirea din rutină va netezi calea spre o altfel de obișnuință, o altă stare a naturii umane. De mare ajutor pe această cale vor fi învățămintele primite ca lecții de viață ale acestei perioade de timp. Ce va fi ”după”? O altă normalitate, o altă obișnuință pe care o vom repeta până la rutină. Acesta-i drumul în evoluția umană: obișnuința de azi înaintează spre necunoscutul de mâine care va deveni obișnuință…

Socrate ne îndeamnă să ne orientăm gândirea către conștiința proprie – personalitatea morală și intelectuală, căci omul se află deasupra materiei și trebuie să-și domine ”eul”. Cum? Prin cunoaștere, înțelegere și acceptarea reflexelor comportamentale, a stărilor și situațiilor. Platon, ca un bun învățăcel, a continuat teza dascălului, afirmând că sufletul este ”zeul și cugetarea”. De la ei încoace, marii învățați ai lumii ne transmit mesajul de îngrijire a conștiinței prin cunoaștere și cugetare și ne îndeamnă să învățăm lecțiile vieții, să privim partea plină a paharului și să fim pregătiți pentru schimbarea stării de confort, a normalității de azi cu cea de mâine.

Viața ne dă lecții de… viață

Cu puțină vreme în urmă, era o normalitate să ne umplem dulapurile cu haine de toate felurile, să faceam nazuri la plating-ul din restaurant, să alergăm de la un job la altul, să ținem batista la nas ca să nu ne sufocăm cu smogul de pe șosele, să-i înjurăm ca niște birjari pe cei care nu își parchează corect mașinile între semne, să-i privim de sus pe cei mai nevoiași decât noi, să umplem coșurile cu lucruri inutile, să aruncăm mizeriile prin păduri și râuri, să fim stresați și nevrotici, să fim cuprinși de febra banilor etc. Astăzi este la fel de firesc și natural să îmbrăcăm hainele de casă, mai vechi sau mai ponosite, să savurăm slănina cu pită și ceapă, să citim și să cugetăm, să respirăm în voie, să fim mai atenți la ce și cât cumpărăm, să nu mai aruncăm mizeriile peste tot, să fim mai calmi și liniștiți…

Lumea este eterogenă

Unii simt cum frustrările le bântuie cugetul și mocnesc de ciudă că nu curg profiturile-n conturi, că bursele au căzut, că prețurile cresc, că iarba-i verde… Alții nu mai suportă să stea acasă cu pruncii și nevasta, se sufocă. Nu sunt puțini aceia care cred că de ”mâine” lucrurile vor reintra în normalitatea de ieri. Sunt și cei care cred că va fi altfel, dar mai bine decât a fost.

Cu toate diferențele dintre noi, lecția de viață este aceeași pentru toți, chiar dacă are accente diferite pe mentalitate, toleranță, responsabilitate, chibzuință, respect, înțelegere, cunoaștere etc. Relația omului cu natură va fi alta, la fel și relațiile interumane. Noi va trebui să cugetăm mai profund asupra nevoilor secundare și derivate, dacă ne sunt de folos sau nu? Se prea poate ca zeul Ban să-și piardă din adepți în vremurile ce vor veni!

Oare ceea ce făceam ieri era normal? Da, pentru condițiile de ieri. Este normal să ne renunțăm la metehnele și surogatele care ne-au încâlcit viața? Cu certitudine! Vom reuși să ne debarasăm de obișnuință spre a face loc normalității ce va veni? Dacă ne învățăm lecția, DA!

Vasile BÎRLE

CITEȘTE ȘI:
Speranța, catalizatorul care a propulsat omenirea din peșteri în cosmos…
Renașterea din noi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.