Despre fotbal și bani. Și despre respect. Respectul competiției

Două echipe românești. Două care mai cutreieră prin competiția europeană numită Conference League. Atât avem, dat fiind că fotbalul nostru e cam zgârcit cu performanța. De o bună bucată – sau chiar halcă – de vreme.

Ambele echipe, campioana CFR Cluj și FCSB, au jucat aseară în competiția europeană. FCSB a fost cocoșată de danezii de la Silkeborg cu 5 goluri, în vreme ce CFR a învins în deplasare favorita grupei, Slavia Praga.

Rămânem cu un gust amar din pricină că FCSB s-a dus în Danemarca fără o grămadă de titulari, după ce maestrul într-ale fotbalului, Gigi de la palat, a stabilit că nu-l mai interesează competiția europeană, ci doar campionatul. E dreptul lui, ca finanțator, să-și chivernisească prioritățile. Numai că uneori, dincolo de bani, n-ar fi rău să mai ții cont și de suporteri. Aceia care te susțin necondiționat, nu cei care vin pe stadion să suduie, să-și verse umorile, frustrările. Nea Gigi de la palat a cam dat cu respectul competiției de gard.

Spre deosebire de FCSB, campioana CFR Cluj și-a respectat blazonul. E adevărat că nu a strălucit în meciul de la Praga, însă a fost o echipă, cum s-ar spune, muncitoare, care a știut ce vrea, a trudit, chiar dacă adversarul a fost, totuși, mai bun. De bună seamă că și la CFR e vorba de bani, care se pot aduna și din punctele obținute în Conference League. Spre deosebire însă de FCSB, CFR are un antrenor care, deși se tânguie des și-i ridică în slăvi pe adversari, fie ei și din Gibraltar, respectă fotbalul.

Tiberiu Sabo

Sursa foto: CFR Cluj

CITEȘTE ȘI: În joaca lor de-a rugbyul, copiii de la ACS Florin Popovici…

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.