”Acest sfârșit de săptămână a fost unul memorabil și istoric pentru dezvoltarea medicinei de urgență la cele mai înalte standarde”, mărturisește dr. Dacian-Marcel Juca – medic șef UPU-SMURD la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
În cadrul competiției naționale de descarcerare și traumă desfășurat în Irlanda, s-a încercat pentru prima dată un nou scenariu pentru echipele participante. Și anume cel al incidentelor cu victime multiple, în care două echipe participante au lucrat împreună ca o singură echipă în rezolvarea cazului și salvarea victimelor cu traumatisme complexe.
Acest lucru a fost posibil și cu sprijinul UPU-SMURD Maramureș din cadrul Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”, prin participarea medicului șef, dr. Dacian-Marcel Juca, în calitate de evaluator internațional invitat în cadrul competiției irlandeze. Dr. Juca a evaluat în premieră mondială această probă complexă de traumă și triaj al victimelor multiple, activitatea fiind un real succes.
„Am fost deosebit de onorat să fiu invitat la Competiția Națională de Descarcerare și Traumă a Irlandei, unde – alături de evaluatorii internaționali din Irlanda – am reușit să demarăm un proiect pilot pentru a evalua echipele participante în materie de triaj și traumă complexă. Experimentul a fost un real succes, ceea ce ne dă curaj să introducem această probă la Campionatul Mondial de Descarcerare și Traumă ce va avea loc anul acesta, în septembrie, în Croația, sub tutela World Rescue Organization (WRO). Sunt încrezător că doar așa reușim să creștem standardul serviciilor oferite și să îmbunătățim prestația salvatorilor din întreaga lume”, a declarat dr. Dacian-Marcel Juca.