Cei 20 de sportivi care reprezintă România la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), alături de antrenori, pleacă azi spre Bakuriani (Georgia), după ce ieri a avut loc ceremonia de prezentare oficială la Compelxul Sportiv Olimpic ”Sydney 2000” din Izvorani. Din lot, reamintim, fac parte și trei sportivi legitimați la CSȘ Baia Sprie: Alex Florin Mihai Hriț (biatlon), Matei Alexandru Tuțiu (schi alpin) și Ștefan Paul Gherghel (schi fond). Clubul din Baia Sprie va fi reprezentat și de antrenorul George Scurtu (schi fond).
”Aș dori să vă transmit motto-ul acestei competiții, care se desfășoară sub semnul celor cinci cercuri olimpice pe continentul european: «E timpul să străluciți». Aveți ocazia ca, la această competiție, să străluciți, să urcați pe podium și să vă autodepășiți la acest început de carieră care îmi doresc și vă doresc să fie cât mai lungă”, a declarat Mihai Covaliu – președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Competiția se va desfășura în perioada 9-16 februarie și va reuni la start peste 900 de sportivi din 45 de țări. Aceștia vor concura la hochei pe gheață, patinaj artistic, short-track, biatlon, schi alpin, schi fond, schi freestyle și snowboard. Componenții Team Romania vor lua startul la patru dintre cele opt discipline din program: biatlon, schi alpin, schi fond și snowboard.
Alex Florin Mihai Hriț (15 ani) va concura la biatlon. Va lua startul în toate probele: 7,5 km sprint, 12,5 km individual, ștafetă mixtă individual și 4×6 km ștafetă mixtă. Biatlonul este cel mai medaliat sport românesc la FOTE de iarnă, cu trei medalii: un argint (2013) și două de bronz (1993, 1999). De altfel biatlonul este singurul sport la care România a avut reprezentanți la prima ediție de iarnă a FOTE (1993, Aosta – Italia) și tot la acest sport a fost câștigată prima medalie pentru România la FOTE de iarnă. Probele de biatlon au startul în 10 februarie.
Ștefan Gherghel (17 ani) va evolua la schi fond. Singura medalie pentru România la schi fond la FOTE de iarnă a fost cucerită în 1995. A fost o medalie de bronz. Probele (7) de schi fond vor începe în 11 februarie.
Matei Alexandru Tuțiu (17 ani) va concura la schi alpin. Tricolorii au fost prezenți în premieră în competiția de schi alpin de la FOTE în 1997, în Suedia. Iar de atunci nu au mai lipsit de la startul întrecerilor FOTE. Cea mai bună clasare reușită de tinerii sportivi români la o ediție a FOTE a fost locul 16 (2013). Întrecerile de schi alpin (5 probe) încep în 10 februarie.

După terminarea competiției de la Bakuriani, drapelul FOTE va fi predat autorităților din România, pentru că ediția 2027 va avea loc în Brașov.
CITEȘTE ȘI:
Trei sportivi și un antrenor de la CSȘ Baia Sprie, la Festivalul Olimpic al Tinereretului European