”Laițele” din casele maramureșenilor sau din fața porților, multe au auzit. Multe au văzut. La invitația celor de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş, profităm de soare și ne așezăm și noi pe laiță să vedem cum se vede lumea…
”Laița o fost obiectu număru unu în casă, după masă. Și noi, când am fo mai mici, aveam o laiță mai lungă și una mai scurtă. Trăgeam masa din colț, puneam două lăiți lângolaltă, puneam un strujac și noi, copiii, frații mei, dormeam acolo pe laiță. Nu erau atâtea paturi și atâtea figuri ca amu”, își amintește Elena Opriş, din Breb.
Laițe vechi a avut și Ileana lui Gheorghe a lui Văsălie. Dar nu s-au potrivit în casa nouă, din cauză că erau mai ”hâde”. La casă nouă, laițe noi! ”Aieste-s de vreo 30-35 de ani. Le-am trudit și ne plac, și la cei tineri din casă le place să avem o cameră din asta, așe, țărănească. Dacă-i camera țărănească și-i cu rudă și cu șterguri, neapărat trebe lăiți, că numa așa se potrivesc tăte laolaltă”, spune Ileana lui Gheorghe a lui Văsălie.
Laițele nu au fost de un singur fel. ”Mai încoace, s-o făcut laiță cu ladă. Care-o fost mai bogați, din aia o avut. Și aceie o fost mai bună, c-ai avut acolo unde să-ți pui lucrușoarele: prosoape, niște haine, pânza, fețe de masă, lucrurile care erau spălate, curate, acolo le țineai. Și foarte bine s-o păstrat acolo”, explică Elena Opriş.
Ileana lu Baciu și Ileana Dunca din Budești deapănă și ele povești despre laițele de cândva: ”Asta o fost lada pusă înaintea mesii. Și în ceie parte, pă lângă masă, o fost o laiță. C-așa o trebuit să sie în casă. S-ai pă ce șide, că n-o fost tăt scaune de-aieste. Lada o făcut-o un meseriaș din vecini. În ea puneai hainele. Acelea o fost zestrea fetii. Cu aceie s-o măritat fetele de demult, o avut o ladă și o avut în ea haine. Amu nu-i mai trebe zestre la nime. Amu-i mașina la bază și banii. Demult n-o fo bani. Amu nici așternut nu le trebe…”
De ceva timp, cele două Ilene mărturisesc că nu mai au laițe în casă: ”Acuma avem mobile, avem dulapuri, lada am scos-o afară. Unii le-o pus și pe foc, le-o aprins. Da nouă tare ni-i-ndemână acolo afară, punem o cergă și stăm acolo pă ie. Vara povestim pă ie. Nouă ni-i dragă până om muri”.
Poveștile descoperite de Rada Pavel pe laițele Maramureșului le găsiți aici.
Sursă informații și foto: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş (credit foto – Rada Pavel)
CITEȘTE ȘI:
Maramureșul văzut de pe laviță | galerie foto
