Banii sunt un activ ce poate fi deţinut, transferat, pierdut sau schimbat. Nu sunt bunuri de consum pentru că nu oferă o satisfacţie directă şi nici nu sunt capital tehnic pentru că nu intră în mod nemijlocit în procesele economice drept factori de producţie. Banii sunt un mijloc de schimb şi o unitate de măsură a valorii, esenţă din care derivă utilizarea lor ca mijloace de plată pentru toate tranzacţiile de pe piaţa internă sau internaţională. Totodată, banii reprezintă suportul material pentru tezaurizare şi acumulare.

Cum au apărut primele monede?

În decursul istoriei, oamenii au folosit o amplă varietate de mărfuri drept bani: scoici marine în unele insule din Pacific, pietre sculptate în Africa, frunze de tutun în America de Nord înainte de Războiul de independenţă, vite în India, grâne în Africa etc. Dar, dintre toate mărfurile, cele mai utilizate au fost fără îndoială metalele: fierul, cuprul, aurul şi mai ales argintul.

Capacitatea circulatorie a banilor a fost dată de componenţa materială şi utilitatea mărfurilor utilizate ca etalon al schimburilor. Valoarea metalelor a fost supusă unor procese complexe de falsificare, utilizându-se diferite metode: executarea unor găuri în monedă, zimţuirea, combinarea metalului de referinţă cu metale mai ieftine (aliajele) etc., care au redus (uneori au anihilat) conţinutul de metal preţios al banilor.

Pentru a contracara această practică, „guvernanţii” au început să pună în unele piese de metal un semn distinctiv pentru a-i garanta greutatea şi puritatea. Astfel, cei care aveau dreptul şi privilegiul de a bate monedă, au “însemnat” aurul şi argintul cu inscripţii care să particularizeze funcţia lor de mijloc de plată de alte întrebuinţări (bijuterii). Prin aceste însemne, în fapt, cei care au topit aurul şi-au “însemnat” chipul sau blazonul pentru a garanta că acea monedă are o anumită valoare. Însemnele de pe monede au conferit un plus de încredere privind puterea circulatorie definită a lor şi că acele monede reprezintă un mijloc de schimb cu o anumită valoare (au un preţ al lor). Astfel au apărut primele monede.

Cea mai veche poveste de falsificare

De la apariţia lor şi până astăzi, datorită dorinţei tuturor de a le avea, monedele au fost supuse unor ample, sofisticate şi îndelungate procese de schimbare ca formă şi conţinut, şi de ce nu?!, de falsificare. Cea mai veche referire la falsificarea monedelor de care dispunem este cea a istoricului grec Herodot (484-425 î.h.), în Lidia, un regat situat pe teritoriul de astăzi al Turciei.

Apariţia banilor este asociată cu încrederea pe care au avut-o oamenii în anumite mărfuri, acceptate în ecuaţia schimbului de bunuri. Această încredere derivă din aceea că un individ acceptă o marfă ca etalon al valorii altei mărfi în condiţiile în care, marfa etalon (banul) va fi acceptată şi într-o nouă etapă a schimbului. Încrederea a apărut şi a evoluat în timp, ca rezultat al dezvoltării schimburilor.

Banii mai au putere, dar oamenii mai au încredere în bani?

Prin faptul că pot fi schimbaţi pe bunuri şi servicii, banii au în esenţa lor o anumită putere. Între emisiunea monetară şi puterea încorporată în bani există o relaţie de cauzalitate. În zilele noastre se remarcă tendinţa de a utiliza pe o scară tot mai mare emisiunea monetară ca pârghie a puterii, şi de ce nu, pentru atingerea unor obiective economice, sociale sau politice: ”jonglarea” cu paritatea (cursul de schimb) se practică mai ales atunci când statul trebuie să achite datoria internă.

Puterea politică încearcă din răsputeri să controleze activitatea băncii de emisiune, numai că datoriile guvernelor față de această instituție le provoacă o mare și adâncă vulnerabilitate și incapacitate de a cunoaște îndeaproape mecanismele, pârghiile și acțiunile concrete ale băncii de emisiune. În foarte multe țări banca de emisiune este ”stat în stat”, ieșită aproape total de sub controlul politic sau de orice natură ar fi el. O astfel de situație este o realitate a lumii moderne, în țările în care respectul față de lege este minimal.

Mai au oamenii încredere în bani? Acceptarea banilor, în esenţă, nu reprezintă neapărat o opţiune a individului, ci mai degrabă o obligaţie: individul poate opta doar pentru o anumită categorie de bani (leu, euro, dolar etc.) din mulţimea formelor sub care circulă. Unii nu au încredere în moneda națională atunci când se erodează puterea de cumpărare, fenomen complex cunoscut ca inflație.

În cazul inflației apar două mișcări interesante: creşterea preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a monedei. Puterea de cumpărare înseamnă cantitatea de bunuri şi servici, ce poate fi achiziţionată cu o unitate monetară. Esenţa inflaţiei este dată de scăderea valorii reale a monedei, banii sunt o marfă ca oricare alta, proces care se poate observa dinamic, prin comparaţii temporale. Și atunci în ce ar trebui să avem încredere? În bani? În banca de emisiune? În guvern? În piața financiară? Guvernul nu poate controla banca de emisiune iar piața financiară este dependentă de politicile monetare, făcute în mare parte de banca de emisiune.

Cum poți avea încredere în Banca Națională când ţi se spune că 1 leu valorează… 90 de bani?! Luna trecută ai plătit câte 2 lei pe un kg de cartofi, o pâine, un kg de mere. Luna asta, pentru un kg de cartofi plătești 2,50 lei, pe pâine dai 2,40, pe un kg mere 3 lei. Doar niște exemple. Te întrebi: cât mai valorează leul de astăzi față de cel de săptămâna trecută?!

Crește costul vieții, scade nivelul de trai

Efectele inflației se văd mai pregnant în forța cu care erodează veniturile, mai ales pe cele fixe. În această categorie se încadrează peste 76 % din populația țării. Când scade puterea de cumpărare se reduce consumul generalizat, afectând producătorii de bunuri și prestatorii de servicii care sunt nevoiți să-și restrângă sau să-și închidă activitatea. Diminuarea producției duce la creșterea șomajului. Întregul lanț al fenomenului inflaționist conduce la o creștere a costului vieții și la scăderea nivelului de trai. În astfel de situații, pe fondul unei nemulțumiri generalizate, mișcările sociale sunt iminente.

Efectele fenomenului inflaționist sunt urmarea firească a politicilor economice, financiare și monetare neadecvate și neracordate la realitatea vieții economice și sociale.

dr. Vasile BÎRLE

Imagine de la Pixabay.

CITEȘTE ȘI:
Caruselul schimbării învârte economia și oamenii într-un ritm amețitor
Zeul Ban – esența noii religii universale
De câți bani are nevoie un om pentru a nu mai avea nevoie de bani?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.