De la mica rochie neagră, la un vehicul istoric verde

Sursă foto: Garajul Epoca

De la Coco Chanel încoace se spune că orice femeie ar trebui să aibă în dulap o mică rochie neagră care să o salveze cu stil din orice situație. Cumva în mod similar, orice colecționar de mașini retro credem că ar trebui să aibă în garaj o mașină cu care se așterne la drum nu pentru a atinge o destinație, ci pentru a savura cu stil o plimbare. O astfel de ”little black dress” pe roți este, veți fi de acord cu noi, un Mercedes-Benz.

Și așa cum simpla mică rochie neagră este scoasă din anonimat de un accesoriu ales cu grijă sau de șarmul purtătoarei, tot așa și în rândul bătrânelor doamne de pe șosele farmecul stă în detalii. În cazul de față, avem de-a face cu un model 200D (W115), din 1976. Berlină. Diesel. Cutie de viteze manuală. Iar ”detaliul” care face această mașină să fie în mod aparte carismatică este nuanța sa verde. Da știu, pentru ca paralela să fie perfectă ar fi trebuit să fie neagră, precum mica rochie, dar ați prins ideea.

Mica rochie neagră din dulap abia așteaptă să își pună purtătoarea în valoare, iar femeile caută mereu pretexte să scoată piesa de rezistență în lumina privirilor admirative. Cu aceeași cochetărie se comportă și această mașină cu acte valabile de vehicul istoric în Spania (Córdoba). Așteaptă doar colecționarul potrivit care să o scoată în lume pentru a face furori asupra celor din jur și a-și răsfrânge strălucirea asupra celui de la volan.

Astfel privind lucrurile, Garajul Epoca din Baia Mare (strada Industriei nr. 6) funcționează precum un dulap plin cu variante care mai de care mai seducătoare de ”little black dress”. Doar trebuie să decideți care vă pune cel mai bine în valoare…

CITEȘTE ȘI:
Garajul Epoca – atelierul unde se restaurează gloria de altădată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.