Că iubește muzica și este talentată, asta a fost clar de la bun început. Încă de când dădea spectacol pe masa din bucătăria părinților! A cântat mai întâi la vioară, apoi a optat pentru oboi. Și a fost dragoste fără semne de întrebare… Primul concurs a adus primul premiu, apoi au venit alte concursuri, alte premii; primele scene, alte scene; primele colaborări, noi colaborări. A învățat demult că ”nimic nu merge fără pasiune față de ceea ce faci”. Iar pe Ioana Sabo pasiunea pentru oboi o duce deocamdată fix la facultatea la care a visat: Hochschule für Musik und Tanz din Köln. După care vine alt vis: acela de a deveni filarmonistă.

Muzica, ”o altfel de lume care nu se poate explica, ci doar simți”

– Când și cum ai descoperit pasiunea pentru muzică?
– Talentul meu muzical a fost descoperit în primul rând de părinții mei, care, sesizând acest lucru, m-au îndrumat pe acest drum. Dar pot spune că provin dintr-o familie de muzicieni, așadar la urma urmei se explică această alegere a mea pe care eu o numesc un “beneficiu”… Amândoi părinții sunt profesori de muzică la Colegiul de Arte: mama mea e profesoară de violă și tatăl meu – profesor de oboi. De altfel tata a fost și profesorul meu. Bunicii din partea tatălui au fost de asemenea muzicieni. Pasiunea pentru muzică, însă, am descoperit-o singură, la o vârstă fragedă, printre serbări și melodii preferate, prin felul în care muzica mă acapara.

– Încercăm de la bun început o definiție? Muzica pentru tine este…
– Muzica pentru mine a fost și este o cale de a mă regăsi, un refugiu din viața de zi cu zi. Ea reprezintă o altfel de lume care nu se poate explica, ci doar simți, o lume în care clasicul este îmbinat cu grația și rafinamentul.

Oboiul – ”acest instrument te alege pe tine, nu viceversa”

– De ce oboi? Nu cred că o fetiță se trezește într-o bună dimineață pur și simplu dorind să cânte la oboi…
– Oboiul este într-adevăr un instrument rar, dar unic și, îndrăznesc să spun, chiar ieșit din comun. Mereu am fost convinsă de faptul că acest instrument te alege pe tine, nu viceversa. De aceea nu multă lume îl practică, însă mie întotdeauna mi-a plăcut să fac ceva mai diferit, mai aparte față de restul. Ca drept dovadă, oboiul “m-a ales”.

– A fost dragoste la prima vedere sau perioada de ”împrietenire” a durat?
– Din 12 ani de muzică, primii trei i-am parcurs “împreună” cu vioara. Iar vioara a fost un mare motiv pentru care am dorit să schimb instrumentul. E chinuitor să faci, din pură și inocentă curiozitate copilărească, ceva ce ajunge să nu îți inspire ceea ce ar trebui să însemne cu adevărat pasiunea… Așa că am schimbat vioara cu oboiul, sub îndrumarea tatălui meu. Profesorul meu. Da, pot să spun cu toată mândria că el a fost și este un mare exemplu pentru mine. Inclusiv din punct de vedere profesional. Primii pași în studierea unui instrument de obicei sunt grei, însă pentru mine au fost destul de ușori. Asta cred că datorită faptului că nu eram destul de conștientă că ce fac eu este să îmi pregătesc bazele și că, de fapt, eu dețin controlul acestui instrument. Privind în spate, îmi dau seama că aveam ca ajutor și susținere cel mai de preț lucru, și anume talentul. Provocarea care a fost la început și rămâne o constantă în studierea oboiului a fost și va fi mereu tehnica: necesită multă răbdare, atenție și, desigur, perseverență.

– Trebuie o anumită stare să cânți la oboi?
– Nu trebuie să ai neapărat o stare anume să cânți la oboi, însă trebuie să fii foarte pasionat, ca pe urmă să te învăluie o tonă de stări, toate extrem de personale, date de felul în care te face să te manifești acest instrument și deopotrivă, muzica.

– Care sunt calitățile necesare pentru a fi un bun muzician? Dar un bun oboist?
– Într-un fel sau altul, calitățile sunt destul de clare. Ai nevoie de cumpătare, atitudine, curaj pentru a fi perfecționist, pentru că de multe ori frumusețea muzicii clasice constă în detaliile mici. Pentru a fi un bun oboist sunt necesare aceleași calități. Până la urmă, oboiul este un instrument care trebuie tratat cu multă finețe…

Tată și fiică, soliști într-un concert Camerata Euroart
Primul concurs, primul premiu

– Hai să mai privim în spate un pic împreună! Îți mai amintești primul tău concurs și povestea lui?
– Primul meu concurs a fost la finalul primului an de oboi. Țin minte clar: Concursul de interpretare instrumentală, Zalău, 2013. Eram elevă în clasa a IV-a. Participând pentru prima oară la o competiție muzicală, îmi era greu să înțeleg această “sferă a concursurilor”, ce reprezintă ele cu adevărat (concentrare, stăpânire a emoțiilor, seriozitate și, totodată, destindere pentru că – până la urmă – faci ceea ce îți place). Singurul sentiment evident de atunci de care îmi aduc aminte și azi este entuziasmul cu care am pornit la drum.

– Primul premiu s-a lăsat mult așteptat?
– Nicidecum! Primul concurs, primul premiu. La concursul din Zalău din 2013 am luat locul III.

Concursurile = satisfacții: ”unele vor fi de moment, altele vor dura o viață întreagă”

– De atunci și până azi ai participat la multe concursuri. De ce sunt ele importante?
– Importanța unui concurs constă în testarea nivelului și a muncii personale. Participând anual, se pot urmări progrese sau regrese și nu neapărat din perspectiva premiului obținut, ci din felul în care te-ai prezentat și manifestat în cadrul concursului. Competițiile pot fi în același timp și intimidante – știu asta din propria mea experiență, deoarece la un moment dat ajungi să fii perfecționist cu ceea ce faci și acest lucru implică și un anumit nivel de stres. Pare a fi ceva neplăcut, însă este adevărul și mulți muzicieni au simțit pe pielea lor acest lucru. Dar, concluzionând, indiferent de stres, toate aceste competiții vor duce spre satisfacții enorme: unele vor fi de moment, altele vor dura o viață întreagă.

– Care este pentru tine personal cel mai important concurs la care ai participat?
– Cea mai importantă participare a mea a fost la Olimpiada de Interpretare Vocală, Instrumentală și Studii Teoretice Muzicale, clasele IX-XII, faza națională, susținută la Craiova în 2018. Este un lucru enorm să concurezi la nivel național, cu toate clasele de liceu, cu atât mai mult cu cât eu eram abia în clasa a IX-a. Mai participasem în anii precedenți la olimpiadă, însă anul respectiv și-a lăsat amprenta asupra mea. Am reușit să obțin premiul I! A fost pentru mine o mare realizare, ceva chiar neașteptat. Nu pot explica îndeajuns starea de bucurie care m-a acaparat în momentul în care am aflat rezultatul. Reprezenta meritul meu, ceva cu care m-am putut mândri.

Concertul, ”un test suprem al stăpânirii de sine”

– Mi-ai spus ce nivel de emoții și stres implică participarea la un concurs. Dar concertele? Ele ce experiență reprezintă?
– În principiu concertele reprezintă un amestec de trăiri și sentimente. Pentru mine, concertele constau în pregătirea aprofundată a lucrărilor muzicale, iar mai apoi aducerea lor sub cele mai bune forme, scopul fiind de a captiva și de a surprinde publicul meloman. Emoțiile sunt accelerate, deoarece atenția este îndreptată continuu asupra fiecărui detaliu studiat, pentru a putea transmite exact efectul dorit. Aceste detalii se află în reproducerea sunetului fin, în acuratețe, în egalitatea degetelor care se rezumă la tehnica instrumentului etc. Este vorba de o atenție distributivă, care – amestecată cu trăirile și emoțiile interioare – se transformă într-un test suprem al stăpânirii de sine.

Prima scenă pe care a evoluat, masa din bucătărie

– Hai să mai încercăm un exercițiu de memorie: care a fost prima scenă improvizată pe care ai cântat; dar prima scenă reală?
– După cum bine știu eu și mulțumită părinților mei care nu ezită să îmi amintească ori de câte ori au ocazia, prima scenă improvizată a fost… masa din bucătărie! O scenă cam neașteptată, însă bănuiesc că acesta a fost efectul muzicii asupra mea. Prima scenă reală a fost, desigur, în clasa I – scena Colegiului de Arte Baia Mare, unde s-a desfășurat audiția clasei.

Tată și fiică, profesor și elevă, colegi de scenă

– Și de la masa din bucătărie începând, pe ce scene ai concertat?
– De-a lungul anilor m-am dezvoltat pe scena liceului meu drag, care mi-a susținut mereu activitățile și pregătirea pentru viitor. Evoluând pe aceeași scenă, atâta timp, mă gândeam că mă voi obișnui și, la un moment dat, voi lăsa emoțiile deoparte, însă imposibil! Am susținut primul meu concert în calitate de solistă în clasa a VII-a, acompaniată de Camerata Euroart, unde m-au cuprins fiorii. Să nu mai zic de concertul cel mai drag dintre toate, cel în care am împărtășit emoția scenei cu tatăl meu, în același timp profesorul meu, ipostaza amândurora fiind de soliști. În afara scenei liceului, am reușit să concertez pe scene precum cea a Ateneului Român din București, o prezență care pentru mine a însemnat o importanță aparte, dar am concertat și pe alte scene…

”Nimic nu merge fără pasiune față de ceea ce faci!”

– Ai pomenit de Colegiul de Arte. Care este cea mai importantă lecție învățată aici și pe care o iei cu tine mai departe?
– În timpul anilor de studiu la Colegiul de Arte am învățat un lucru pe care mi-a luat o vreme să îl înțeleg, și anume că dacă vrei să excelezi, atunci să o faci cu tot dragul. Vă pot da chiar și un exemplu referitor la această afirmație. Am avut șansa să am niște profesori minunați și am observat că pentru a fi un profesor extraordinar este nevoie să te implici și să așterni zi de zi pe tablă pe lângă lecția de predat și multă dragoste pentru ceea ce faci. Nimic nu merge fără pasiune față de ceea ce faci!

”În 2019 am pornit la drum…”

– Ești foarte tânără, dar ai deja în CV câteva repere interesante. Hai să le luăm pe rând. Ai fost parte din European Spirit of Youth Orchestra.
– European Spirit of Youth Orchestra sau, mai pe scurt, ESYO, reprezintă un masterclass pentru orchestră, fiind înființat de însuși dirijorul Igor Coretti Kuret. Pentru mine a fost cea mai mare realizare să ajung acolo, deoarece a reprezentat o experiență în formarea mea ca filarmonistă, căci eu asta mi-am dorit și îmi doresc în continuare să ajung. M-am înscris cu toate documentele necesare, fiind conștientă că aveam să călătoresc departe de casă și să cunosc o altfel de lume. După ce am fost acceptată, în 2019 am pornit la drum la începutul lunii iulie, alături de încă patru români acceptați la acest masterclass. Am stat toată luna în Italia. Am fost prezenți patru oboiști, fiecare din altă țară, iar pentru “postul” de prim oboist urma să fim examinați de câțiva profesori. Spre fericirea mea, am primit așa-zisul post, iar mai apoi m-am menținut oboi I chiar și în următoarele turnee din toamnă și din iarnă. Am fost în jur de 80 de persoane în orchestră, provenind din tot felul de țări: Italia, Serbia, Macedonia, Bosnia, Croația, Estonia, Ungaria, Albania etc. Am legat prietenii și am început să ne simțim enorm de bine unul în preajma altuia, fapt ce a dus la crearea unei atmosfere impresionante în timpul concertelor.

ESYO
”Am cunoscut mari oboiști care m-au îndrumat și m-au sfătuit”

– Ai participat și la proiectul educațional Musica Kronstadt.
– Proiectul educațional Musica Kronstadt, înființat de Ludovic Armin Cora, a fost pentru mine un mare suport ca să ajung unde sunt acum. Am cunoscut mari oboiști care m-au îndrumat și m-au sfătuit și care, fiecare în parte, a contribuit la formarea mea. Am întâlnit niște oameni deosebiți cu care am avut plăcerea și onoarea să povestesc, oameni cu idei și principii de viață de lângă care cu siguranță nu aveam cum să plec fără măcar o informație extrem de valoroasă. Proiectul și totodată masterclass-ul s-au derulat în Brașov. A implicat un program foarte bine gândit, în care am avut parte de ore cu profesori străini și români, ore de orchestră, mici concerte și chiar și un concurs pus la dispoziție la finalul tuturor activităților. Proiectul educațional Musica Kronstadt este o oportunitate pentru a progresa ca muzician.

Proiectul Musica Kronstadt
”Senzațiile sunt mult mai tari în momentul în care te afli în centrul orchestrei”

– Numele tău se leagă și de Camerata Regală și Micii Muzicieni.
– Camerata Regală și Micii Muzicieni… Un program extraordinar în care am cunoscut felul în care se desfășoară o săptămână din postura de membru al unei orchestre din România. Fiecare repetiție a fost uimitoare, iar senzațiile sunt mult mai tari în momentul în care te afli în centrul orchestrei: chiar simți muzica în toată ființa! Acest proiect a fost înființat de către Alteța Sa Regală Principele Radu al României, dirijor fiind Constantin Grigore. Lucrările alese au fost superbe, printre care Simfonia a VII-a de Beethoven (una dintre simfoniile mele preferate) și Uvertura ”Nunta lui Figaro” de Mozart.

Camerata Regală
”Îmi place să îmi aștern pe foaie gândurile”

– Toate aceste rezultate bifate deja, toate aceste trepte pe care le-ai urcat rând pe rând în construirea unei cariere, câtă muncă au în spate?
– Studiul meu la oboi durează, în principiu, două ore – două ore și jumătate pe zi, însă totul depinde de necesitatea aprofundării studiului și de atenția aplicată. Uneori am nevoie doar de niște așa-zise ”șnururi” care constau în repetarea unor lucrări de la A la Z doar o dată pentru a observa diverse lucruri precum concentrarea de moment sau consumul prin impunere. Bineînțeles că trebuie să existe și o anumită pauză pe care mi-o acord după un studiu intens de două-trei săptămâni sau în zilele de duminică. De asemenea, și acest lucru depinde de mine și de cum decurge studiul, pentru că eu sunt singura care pot să știu când trebuie o pauză (mai lungă, mai scurtă) sau, din contră, când se impune un studiu mai atent și mai profund.

– Dincolo de muzică, mai ai și alte pasiuni?
– Nu pot spune că am numeroase pasiuni în afara muzicii, însă dacă ar fi să menționez un lucru, atunci acesta este scrisul. Îmi place să îmi aștern pe foaie gândurile, sentimentele sau chiar nedumeririle.

”Sunt conștientă că aproape totul urmează să se schimbe pentru mine”

– Cel mai recent succes al tău este că ai fost admisă la Hochschule für Musik und Tanz, Köln (HfMT), clasa profesor Christian Wetzel.
– Un mare succes este pentru că am intrat la facultatea cea mult dorită. M-am interesat de Hochschule für Musik und Tanz, Köln (HfMT), sub îndrumările și recomandările unui profesor din străinătate. Mai apoi am luat legătura cu profesorul Christian Wetzel. Mi-am dat seama destul de repede că este un profesor care scoate tot ce e mai bun din elevi, prin sfaturile de mare ajutor pe care le oferă. În urma aprecierilor primite din partea dânsului, am ținut legătura și am ajuns în final în această fază a admiterii la facultate.

– Când pleci și ce emoții pui cu tine în bagaj?
– În 1 octombrie plec. Emoțiile mele vor fi multiple și diverse, deoarece la început voi fi singură, iar dorul de casă își va spune cuvântul. Cred că mi se va face destul de curând dor de viața de aici. Sunt conștientă că aproape totul urmează să se schimbe pentru mine. Și chiar dacă acest lucru este oarecum ceva bun, aduce cu sine și o oarecare teamă de schimbare.

– Duci ceva din Maramureș cu tine la Köln?
– Pe lângă cele necesare/uzuale, voi duce cu mine amintiri și momente împachetate într-o cutie uriașă, care nu va fi închisă vreodată. Este important ca atunci când pleci departe, să îți oferi șansa să te simți uneori aproape de casă.

”Trebuie să știi să extragi sfatul cel mai benefic pentru tine”

– Pornești la un drum nou. Cu ce vis în buzunar?
– Cu acela de a cânta într-o filarmonică. Îmi place ideea de a face parte dintr-un grup în care emoția personală se împarte cu ceilalți.

– Cât din succesul tău e talent, cât măiestria dascălilor tăi, cât muncă, cât amprenta personală? Care este cocktailul de ingrediente care te-a adus până aici?
– Printre diferitele opinii ale profesorilor cu care am lucrat, mi-am dat seama că este important să ai propriile opinii și să știi ceea ce te ajută. Probabil pare puțin greu să acumulezi atâtea informații din partea profesorilor care vor să te ajute, fiecare în felul lui unic, și totuși trebuie să știi să extragi sfatul cel mai benefic pentru tine. Trebuie să te cunoști foarte bine ca să poți face asta. Succesul meu este un puzzle format din ajutorul dascălilor și muncă, dar cele mai importante ingrediente după părerea mea sunt talentul meu și amprenta personală care fac totul să fie unic.

Ramona-Ioana POP
Foto (c) arhiva personală Ioana Sabo

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.