Originar din Maramureș, jucătorul de oină Bogdan Alexandru Lupşe (Frontiera Tomis Constanţa) a fost recent desemnat cel mai bun sportiv senior în cadrul forumului organizat de World Ethnosport Confederation. De la primii pași în oină făcuți în Coruia, până la acești lauri internaționali care vin să recompenseze o carieră impresionantă, Bogdan Alexandru Lupşe a strâns 20 de titluri naționale și 18 trofee de Cupa României. Ca să dăm doar două exemple. Îi este mai ușor, atunci când îl întreb, să îmi spună anii în care nu a câștigat locul I decât să reconstituite harta tuturor medaliilor de aur cucerite. Ce l-a fermecat prima oară la oină? Camaraderia!
”Am crescut într-o comunitate cu o lungă tradiție și istorie în practicarea oinei”
– Cum a început povestea dumneavoastră cu oina?
– Am început oina în satul natal, Coruia. Am crescut într-o comunitate cu o lungă tradiție și istorie în practicarea oinei. Predecesorii noștri, în frunte cu profesorul de educație fizică Calin Moje – care ne-a introdus în tainele jocului de oină în anul 2000, conform regulilor oficiale, sub conducerea lui Mitru Dobrican -, au participat la competiții oficiale organizate de federație. Având această tradiție în spate, în timpul orelor de sport din clasele I-IV, înainte de a lua contact cu oina în forma sa organizată, am practicat o variantă adaptată a jocului de oină, pe care am învățat-o de la cei mai mari și pe care o numeam ”una și fuga”. Astfel pot spune că am jucat oină de când mă știu.
– Prin ce v-a fermecat acest sport?
– Oina este un sport fascinat. În momentul însușirii regulilor de joc, te atrage într-o combinație de joc de strategie și de abilitați de a prinde și ținti cu mingea, de a te apăra împotriva loviturii acesteia, precum și de a trimite mingea cu bastonul la o distanță mare pentru a puncta. Iar ce m-a fermecat mai tare în momentul descoperirii acestui sport a fost camaraderia pe care oina o dezvoltă în echipă.
– Ați pomenit de reguli de joc. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai importantă?
– În jocul de oină există câteva reguli fundamentale, iar în opinia mea una dintre cele mai importante este aceea care stipulează că lovitura cu mingea aplicată în orice parte a corpului adversarului, cu excepția palmelor acestuia, este considerată validă doar în cazul în care este executată având unul dintre picioare în spațiul delimitat de cercurile posturilor sau în spatele liniilor de ducere și întoarcere.
Fier vechi contra medalii naționale
– Pentru o lume pasionată în general de cu totul altfel de sporturi, de ce oină? Dincolo de tradiția locului…
– Pentru noi, copiii din acea vreme, care nu aveam neapărat posibilitatea de a practica sporturi la nivel profesionist, oina, datorită implicării profesorului Calin Moje, a fost soluția perfectă pentru dorința noastră de a ne întrece și de a concura. Acest sport ne-a oferit posibilitatea de a accede la niveluri înalte de competiție. Plus că, de ce nu?!, era vorba și de mândria de a practica un sport al nostru, al românilor.
– Vă mai amintiți antrenamentele de la începuturi? Primele competiții?
– Antrenamentele erau programate în mod regulat în timpul serii și în weekenduri, desfășurate pe terenul de fotbal local, în urma îndeplinirii sarcinilor zilnice (teme) și a altor activități gospodărești pe care majoritatea dintre noi le efectuam. Pentru mine, satisfacția în acea perioadă consta în posibilitatea de a participa la sesiunile de antrenament la oină alături de ceilalți prieteni. Competițiile le-am început jucând împotriva echipei din Baia Sprie. Un adversar puternic al acelor vremuri, cu multiple calificări la fazele naționale. După câteva meciuri amicale, am reușit treptat să-i depășim în calificările pentru fazele superioare ale competițiilor naționale de atunci.
– O echipă rurală, într-un sport nu extrem de popular. Finanțarea de unde venea?
– La nivelul Olimpiadei Sporturilor Școlare, cazarea și masa erau asigurate de Ministerul Învățământului. Deplasările erau posibile datorită eforturilor părinților și bunăvoinței domnului profesor. În competițiile organizate de federație, părinții erau cei care suportau cea mai mare parte a cheltuielilor legate de deplasare, cazare și masă. Să vă povestesc o întâmplare. Într-un an, după ce ne-am calificat pentru faza finală a campionatelor destinate categoriilor de vârstă juniori 1 și 2, tatăl unui coleg de echipă a pus la dispoziție o benă și ne-am mobilizat întreaga echipă să colectăm fier vechi de la locuitorii din sat pentru a ne putea permite să participăm la acele competiții. Pe care, de altfel, dacă bine îmi aduc aminte, le-am și câștigat.
Într-o carieră de peste două decenii, a jucat pentru două echipe
– Cât timp ați jucat la Coruia și cu ce performanțe?
– La Dinamic Coruia am fost activ în perioada 2000-2006. În ultimii doi ani am avut dublă legitimare, fiind legitimat și la echipa de seniori a Frontierei Tomis Constanța. În această perioadă, am reușit să câștigăm două titluri naționale la categoria juniori 1, un titlu la juniori 2 și un titlu la Olimpiada Sportului Școlar.
– Pasul spre Frontiera Tomis cum s-a făcut?
– În timpul meciurilor disputate la etapele finale ale Campionatului Național de juniori 1 și 2 în anii 2003 și 2004, am avut privilegiul să fiu arbitrat de către fostul jucător Paul Dragne și de actualul jucător și antrenor Daniel Benghea de la Frontiera Tomis Constanța. Datorită prestației mele din acele meciuri, aceștia m-au remarcat și am fost invitat să fac parte din echipa lor. După încheierea clasei a XII-a la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” din Baia Mare , am susținut examenul pentru încadrare în Poliția de Frontieră Satu Mare, pe care l-am promovat cu succes. Ulterior, am fost transferat la Constanța, unde am putut să îmi desfășor activitatea ca polițist de frontieră și să îmi continui pasiunea pentru oină la cel mai înalt nivel, având alături unii dintre cei mai buni oiniști din țară, printre care și Mihai Georgescu, desemnat cel mai bun din România în nenumărate rânduri.
”Emoția de a câștiga un titlu nu dispare niciodată!”
– Au trecut niște ani. Care, în performanțe, cum se traduc?
– 17 titluri de campion național, 18 trofee de Cupa României, 12 trofee de Cupa Regelui / Supercupa României, 7 titluri de campion național în sală, de nouă ori câștigător al Cupei Federației, triplu campion național pe plajă.
– De 17 ori campionul României ca senior, de trei ori ca junior. Se mai păstrează emoția după atâtea titluri?
– Încă îmi amintesc emoțiile primului titlu câștigat în timp ce eram junior, precum și sentimentele legate de primul trofeu obținut cu echipa Frontiera Tomis Constanța! Acele emoții ale primelor succese, atât la nivel de juniori, cât și la nivel de seniori, rămân mereu vii în memoria mea. Ca sportiv, emoția de a câștiga un titlu nu dispare niciodată! Dimpotrivă, variază de la competiție la competiție, de la meci la meci, în funcție de cursul evenimentelor. Este de fiecare dată altfel.
”Majoritatea sportivilor care practică oina o fac din pură pasiune”
– Cum e să obții atâtea performanțe într-un sport care, deși sport național, se joacă aproape în anonimat?
– În primul rând aș dori să evidențiez că majoritatea sportivilor care practică oina o fac din pură pasiune și dragoste pentru acest sport, precum și pentru semnificația sa în cadrul comunităților din care fac parte. Totuși, în ultimii ani, această situație s-a schimbat, iar unele echipe au reușit să ofere prime de meci sau indemnizații de efort datorită programelor inițiate la nivel național de către Federația Română de Oină și a normelor legislative referitoare la sportul național.
Revenind. Deși poate fi frustrant să observ că sportul pe care îl practic de atâta timp și în care am obținut atâtea performanțe nu primește atenția și recunoașterea pe care le merită, succesul și realizările mele rămân o sursă de satisfacție. Dar sunt încurajat de faptul că oina se află pe un trend ascendent în ceea ce privește vizibilitatea în mediul online, susținerea la nivelul comunităților locale și numărul de practicanți. În plus, premiul pe care World Ethnosport Confederation l-a atribuit unui jucător de oină arată o recunoaștere internațională a vizibilității acestui sport și conferă oinei o poziție consolidată în familia mondială a sporturilor tradiționale. Prin implicarea cât mai multor oameni care îndrăgesc acest sport, precum și a factorilor de decizie la nivel local și național, și alți tineri pot fi inspirați să descopere și să practice oina. Așa cum profesorul Călin Moje m-a inspirat pe mine, în Coruia.
”Este un sport care îmbină abilitățile fizice, tehnice și strategice într-un mod unic”
– Ați fost recent desemnat cel mai bun sportiv senior în cadrul forumului organizat de World Ethnosport Confederation. Ce înseamnă pentru dumneavoastră, copilul care vindea cândva fier vechi ca să poată participa la competiții, această recunoaștere la nivel mondial?
– Premiul oferit de World Ethnosport Confederation (WEC) reprezintă pentru mine o recunoaștere a contribuției semnificative aduse de cei implicați în promovarea și dezvoltarea acestei discipline sportive la nivelul sporturilor tradiționale. WEC este o organizație internațională dedicată conservării și promovării sporturilor tradiționale și jocurilor populare din întreaga lume. Acest premiu, cum am mai spus, recunoaște și recompensează rezultatele obținute de-a lungul timpului în competiții, precum și participarea la activități, programe, proiecte legate de oină. Mulțumesc pe această cale încă o dată Federației Române de Oină pentru nominalizarea primită și președintelui Nicolae Dobre pentru toate eforturile întreprinse de a pune oina pe harta mondială a sporturile tradiționale.
– Care este diferența specifică a oinei pe această hartă mondială a sporturilor tradiționale?
– Oina aduce o serie de elemente distincte în contextul sporturilor tradiționale din întreaga lume. În primul rând, este un sport care îmbină abilitățile fizice, tehnice și strategice într-un mod unic. Este un sport cu o istorie bogată și profund înrădăcinat în cultura și tradiția românească, primele atestări ale jocului de oină datând de 700 de ani. În timp ce primul campionat organizat după un regulament oficial emis de Ministerul Instrucțiunilor Publice de la vremea aceea s-a desfășurat în 1899. Ceea ce îi conferă o dimensiune culturală și identitară puternică. De asemenea, oina promovează valori precum fair play-ul sau respectul pentru tradiții, aspecte care sunt esențiale într-un context global în care sporturile tradiționale sunt din ce în ce mai rar întâlnite.
”Maramureșul rămâne pentru totdeauna în sufletul meu”
– După o viață dedicată practicării oinei, care ați spune că este cea mai importantă lecție învățată?
– Una dintre cele mai importante lecții învățate pe terenul de oină este aceea a colaborării și a spiritului de echipă. Oina este un sport de echipă care necesită o bună comunicare și coordonare între jucători pentru a obține succes. În timpul jocului, fiecare membru al echipei contribuie la strategia și la acțiunile colective pentru a atinge obiectivele comune. Astfel, jucând oină, înveți să lucrezi în echipă, să îți susții colegii și să te bazezi pe ei, iar aceste abilități sunt valoroase nu doar în sport, ci și în viața de zi cu zi și în carieră.
– Ce înseamnă azi pentru dumneavoastră oina?
– Reprezintă mai mult decât un simplu sport. Este o conexiune profundă cu tradițiile și rădăcinile culturale ale comunității din care fac parte. Este o pasiune care îmi oferă satisfacție și realizare personală. Oina este parte din mine!
– Mai traversați uneori țara să veniți acasă, în Maramureș?
– Sigur că da! Soția mea și cu mine, alături de cei doi copii ai noștri, încercăm să ajungem în Maramureș ori de câte ori ne permit timpul și programul. Maramureșul rămâne pentru totdeauna în sufletul meu. Chiar dacă deja timpul petrecut la Constanța este aproape la fel de lung cu timpul pe care l-am trăit în Maramureș. Și, în plus, soției mele îi plac tare mult locurile și oamenii zonei, ea fiind din București.
Ramona-Ioana Pop
Foto: arhiva personală Bogdan Alexandru Lupșe
CITEȘTE ȘI:
Un maramureșean, desemnat cel mai bun sportiv de către World Ethnosport Confederation
