Dans sportiv | Semifinale și sferturi pentru Luca Mădăras Aluaș de la Shall We Dance, la Campionatul Național pe secțiuni

Sursă foto: Shall We Dance

”Sezonul competițional a început senzațional! Suntem semifinaliști la o competiție de referință pentru dansul sportiv românesc”, anunță cei de la Shall We Dance Șomcuta Mare.

Luca Mădăras Aluaș, sportiv legitimat la clubul maramureșean, împreună cu partenera sa, Hannah Gomboș de la DanceArt Tg. Mureș, au participat la Campionatul Național de dans sportiv pe secțiuni.

”Deși cei doi dansează de mai puțin de opt luni împreună și nivelul categoriei la care aceștia concurează, 16-18 ani, a fost unul foarte ridicat, cu perechi mai multe și mai bune decât în anii precedenți, cei doi au reușit o prestație foarte bună. La categoria 16-18 ani, Standard, cei doi au reușit, din 42 de perechi, să ajungă până în semifinale și să obțina un binemeritat loc 11. Acest rezultat este remarcabil, dat fiind că s-au apropiat de perechi de top internațional. La categoria 16-18 ani, Latino, au obținut calificarea în sferturile de finale, la start fiind 48 de perechi”, informează sursa citată.

Sursă: DanceLight Baia Mare

CITEȘTE ȘI:
Dans sportiv | David Soponar și Izabella Bartha de la DanceLight Baia Mare, în lotul României | video

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.