Recent premiat în cadrul Galei Premiilor UNITER pentru cele 30 de ediții, Festivalul Internațional de Artele Spectacolului „Atelier” are loc în Baia Mare în perioada 14-22 iunie.
Radiografia unei zone teatrale efervescente
La ediția cu numărul 31, festivalul se concentrează pe spațiul teatral nord-vestic, „propunându-și să realizeze o radiografie a acestei zone efervescente, caracterizată prin diversitatea culturală, etnică, religioasă, lingvistică, dar și în ceea ce privește oferta repertorială a teatrelor invitate”, subliniază reprezentanții Teatrului Municipal Baia Mare.
Deschiderea oficială are loc sâmbătă, 14 iunie, de la ora 19.30, în foaierul Teatrului Municipal Baia Mare. Închiderea este anunțată pentru duminică, 22 iunie, de la 20.30, cu un concert susținut de CT Project – Sculpting Sounds. Între cele două borne, sunt programate spectacole propuse de Cie SenCirk (Senegal), Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda, Teatrul Szigligeti Oradea – Ansamblul Nagyvárad, Mosaico Errante (Italia), Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa Harag György, Kamaraszinhaz Arad, Teatrul Carusel din Gyula (Ungaria), Teatrul German de Stat Timișoara, Teatrul de Vest Reșița, Compania Piergiorgio Milano (Belgia/Italia), Pro Teatru Zalău.
Cele mai importante producții din această stagiune, pe scena festivalului
De asemenea, sub cupola Festivalului „Atelier”, Teatrul Municipal Baia Mare prezintă cele mai importante producții din această stagiune. ”Este o minunată ocazie de a vedea sau a revedea aceste spectacole și de a ne cunoaște mai bine, pentru că, nu-i așa?, nu poți iubi ceea ce nu cunoști. Așadar, vă invităm să vedeți șapte producții – diferite, curajoase, inovatoare – care vorbesc despre actualitatea imediată, dar și despre cea permanentă”, menționează sursa citată.
Publicul va fi poftit pe rând în sala mare și în sala Studio de la Teatrul Municipal Baia Mare, la Teatrul de Păpuși și în Piața Cetății. Bilete sunt disponibile aici și la casieria teatrului.
Organizatori și finanțatori: Teatrul Municipal Baia Mare, Primăria Baia Mare, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Maramureș, UNITER, Wallonie – Bruxelles International, Asociația Culturală Atelier 92.

CITEȘTE ȘI:
Băimăreanul George Pop câștigă Premiul UNITER pentru Cea mai bună coregrafie / mișcare scenică