Unul dintre spectacolele vieții de zi cu zi este că unii dintre noi au senzația că le știu pe toate. Vorbesc cu aplomb, aproape cu puseuri academice, despre cum zboară cărăbușul care-și dă cu gardul în cap fiindcă nu și-a luat bine azimutul, despre cum se poate cultiva sfecla de zahăr fără zahăr ca să nu tulbure glicemia, despre pacea mondială care ar trebui cumva luată la surfilat, fiindcă prea s-a făcut franjuri, despre țiitoare care prea își dezmiardă nesăbuit – ca timp – ibovnicii prin căpițe, fără a se gândi că în acest răstimp economia încremenește din cauză că împricinații stau pe loc, neputând da la coasă.

Dincolo de parabole, metafore și pilde, rămâne o întrebare ca o scamă care se ține de noi în viața de zi cu zi: de ce au unii senzația că le știu pe toate? Răspunsul e simplu: fiindcă așa e croiul lor.

Printre amici, printre rubedenii, printre cunoștințe, avem, cu toții, ”oameni care le știu pe toate”. Te doare un călcâi? Imediat vin cu o rețetă care să îl facă să se rușineze până și pe călcâiul lui Ahile. Ai o problemă cu apometrul? Îndată îți inventează o conductă, mai grăsulie ca un urs spolar. Dormi prost? Îți zămislesc în capul patului un al cincilea punct cardinal cât ai bate din Lună și din maree.

Oamenii care cred că le știu pe toate au fascinația lor, mai cu seamă pentru ei înșiși. Un singur lucru ar trebui să îl mai priceapă, măcar din când în când, fie și doar de sărbătorile legale: acela că nu prea au cum să aibă mereu dreptate. Că de-aia suntem oameni, să nu le putem ști întotdeauna pe toate. Așa că, vorba ceea, ar mai putea să lase de la ei.

PS: A nu se înțelege că acest text e o muștruluială la adresa celor care consideră că le știu pe toate. E doar o grimasă, în speranța că, totuși, și-au păstrat simțul umorului. Să fiți iubiți, indiferent că aveți senzația că le știți pe toate sau că v-au mai rămas unele și altele de învățat prin viață. (T.V.S.)

Sursa foto: hackspirit.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.