Acuma seara de Ajun a trecut (cu bine, sperăm, pentru fiecare), dar povestea despre Crăciunul în Țara Chioarului tot de acolo începe: de la ”străițarii” care deschid cu colindul lor seara de Ajun. O poveste spusă de muzeograf Ștefan Florian de la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
”Zice că mai demult aveau pruncii niște gube atât de mari, cu mâneci largi în care intrau colăceii. Prunci de la șapte pân la vreo paisprăzăce ani, colindă fiecare casă. «Să nu cumva să lasaț vo casă necolindată! Înțăles-ați?» Obosiți, roșii în obraji, cu straița pă umăr și o la fiecare câte o botă frumoasă pe care tata sau bunicul a făcut un model cu cuțitașul și în capăt i-au pus niște bănuți, monede găurite și prinse într-un cuiuț mic, colindă la fereastră după ce întreabă: «Slobodu-i a colinda?»”, cam acesta este episodul ”străițarilor” din seara de Ajun, așa cum e el povestit de Ștefan Florian.
În ceea ce îi privește pe holtei, muzeograful admite că știe că aceștia pornesc și ei la colindat de cu seară, dar nu e foarte clar când termină: ”De gătat, gată când pot, casele-s departe, paharele multe (…) Cu câte o curea sau o ață groasă pe umăr, pe care se pun colacii, colindă cât e satul și nu lasă vreo casă necolindată. Și cum se aude în mijlocul nopții, prin lătratul de câini, colinda lor de la geam! Și între case au altfel de colinde, care numai pe drum se colindă (…) Da de gătat, gată și azi la casa celui care urmează să se-nsoare în anul care vine, dacă se-nsoară careva. Și de colinda le e prea slabă, gazdele zic ironic, după urare: «Sănătoși, ptiezarii noști! Haidaț în casă»”.
Cine sunt ”ptiezarii”? Explică ghidul nostru prin obiceiurile Crăciunului în Țara Chioarului: ”«Sănătoși, ptiezarii noști» zic gazdele și pruncuților cei mai mici, care nu spun o colindă, pruncuți de trei – șase anișori, care merg cu bunicile pe la vecini. Sau cu părinții. Ei sunt ptiezarii! Cei care prevestesc binele, cei care sunt de bun augur, piaza bună. Zice că demult umbla câte un om mai năcăjit cu ei, dar om de bizuială, care avea grijă de ei să nu alunece, le făcea urma prin umăt, îi ajuta să treacă pârleazul, le căra colacii și mai căpăta și el un colac de la gazde”.
Doar însurații nu mai umblă cum umblau o dată, spune muzeograful: ”Și de umblă, umblă așa, puțân, prin vecini. Și am întrebat în multe sate. Pot doar să vă spun că țin minte colinda lor aritmică, tărăgănată, spusă bătrânește și văd și acum, cum ochii lor vedeau toată povestea colindului, cum «Dumnezo di la-nceput / tătă lumea o făcut / mai întâie pă Cristos / Și-apoi pă Adam Frumos / Și pă Evă-o ijdănit…», cum intrau bătrânește în casă și mai ziceau o colindă, două la masă și drept vă spun că vocile acelea nu le uit și mă înfior și acum amintindu-mi…”
Povestea integrală spusă de muzeograf Ștefan Florian este disponibilă aici.
Sursă informații și foto: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș (credit foto: Marius Mureșan)
CITEȘTE ȘI:
Crăciun | Colindă din Țara Codrului
Crăciun | Colindă din Țara Lăpușului
