Costumul tradițional, ”bilet” de intrare la două muzee din Sighetu Marmației

Duminică, 8 mai, intrarea este liberă în Muzeul satului maramureșean „Mihai Dăncuș” și în Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor”. Cu o condiție: să îmbraci un costum tradițional sau măcar o piesă vestimentară din costumul popular (cămeșă, pieptar, cojoc). Asta pentru a marca Ziua Națională a Portului Tradițional din România.

La Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor”, începând cu ora 13.00, puteți descoperi o colecție unicat de port tradițional specific comunității ucrainene din Maramureș. ”În această perioadă tulbure, dorim să aducem o licărire de bine în sufletul fiecăruia, să aducem împreună oameni iubitori de frumos și eleganță”, menționează reprezentanții Muzeului Maramureșean din Sighetu Marmației.

A doua duminică din luna mai a fost instituită drept Zi Naţională a Portului Tradiţional din România prin Legea 102/2015.

Sursă informații și foto: Muzeul Maramureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.