Copiii din Firiza participanți la programul ”O tură prin natură” vă invită azi la târg | galerie foto

”O tură prin natură” sau cinci zile magice a pregătit Asociația Mansio pentru copiii din Firiza. Într-un program menit să familiarizeze prichindeii cu lumea plantelor medicinale. Nu descoperind-le în cărți, ci culegându-le din natură.

Peste 50 de prichindei, fascinați de ”bucătăria” plantelor

Startul s-a dat luni, 18 iulie, la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” – filiala Firiza. ”Așteptam 30 de copii, dar au venit 47. Am avut noroc cu voluntarii noștri minunați care ne-au fost alături. O introducere în lumea plantelor, realizarea ramelor pentru uscat plantele și muuulte jocuri și proiecte în echipă”, a sintetizat Ioana Hochia, coordonatorul proiectului din partea Asociației Mansio programul zilei 1 de tabără.

Ziua 2 a venit cu și mai mulți participanți (52 de copii). Cu și mai mult entuziasm. A fost ziua dedicată culesului de plante medicinale. ”Am folosit aplicații interesante pentru a vedea ce se ascunde în interiorul lor și piticii au fost fascinați de cât de complexă e bucătăria plantelor”, menționează Ioana Hochia.

De la culesul plantelor, la strategii de amenajare a standului

A treia zi de tabără i-a găsit pe prichindei la făcut de săpunuri naturale cu uleiuri esențiale din plante. Iar săculeții pentru ceaiuri și sare de baie au prins contur. Pregătirile pentru târgul de vineri au acaparat (frumos) ziua 4: plantele uscate au fost așezate în săculeți, sarea de baie a fost preparată, iar afișele pentru târgul de azi au fost desenate. Din ”meniul” zilei nu au lipsit lecțiile de strategii pentru amenajarea standului cu produse.

Așadar azi, în ziua 5 de tabără, la căminul cultural din Firiza are loc târgul organizat de Clubul ”O tură prin natură”. De unde puteți cumpăra săpun cu uleiuri esențiale din plante, săculeți cu plante pentru ceai și săruri de baie din plante. Târgul este deschis între orele 16.00 și 20.00.

Programul este derulat sub cupola Fundației Noi Orizonturi.

Sursă informații și foto: Ioana Hochia

CITEȘTE ȘI:
Băimăreanca Ioana Hochia este unul dintre cei 50 de ”Creatori de Educație” – generația 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.